Primele doze de vaccin anti-COVID-19 ar putea ajunge în România încă de la finalul lunii decembrie, iar in cel mai pesimist scenariu, in ianuarie. Coordonatorul campaniei nationale de vaccinare, medicul Valeriu Gheorghiță, a declarat ca, intr-o prima faza vor ajunge cel puțin 2,4 milioane de doze de vaccin de la una dintre companiile producatoare și tot atâtea de la Pfizer, suficiente pentru a vaccina personalul medical și pentru a începe vaccinarea și la categoriile vulnerabile și angajații din domeniile esențiale. Vaccinul se face în două doze, la interval de câteva…
DetaliiLună: noiembrie 2020
94 DE ÎMBOLNĂVIRI, 3 DECESE
Număr semnificativ de noi cazuri de îmbolnăvire cu coronavirus, în județul Buzău, dar și 3 noi decese. Este vorba despre trei bărbați de 42, 60 respectiv 65 de ani. Toți cei trei pacienți s-au prezentat la Spitalul Județean Buzău cu probleme respiratorii, iar, ulterior, au fost confirmați cu Sars Cov 2. Bărbații aveau comorbidități. Potrivit Direcției de Sănătate Publică, în ultimele 24 de ore, în județ au fost confirmate 94 de cazuri noi de COVID 19, 43 pacienți fiind diagnosticați în laboratoare private de analize, iar unul într-o unitate sanitară…
DetaliiCOPIII DE ASTĂZI, O GENERAȚIE DE MIOPI?
În perioada pandemiei, un copil petrece, într-o zi, cel puțin patru ore în fața calculatorului, a tabletei sau a telefonului mobil, pentru a paticipa la lecțiile online, dar și pentru alte activități care nu au legătură cu școala. Medicii oftalmologi spun că nu este indicat pentru un copil, ba chiar și pentru un adult, să petreacă atât de mult timp în fața unui asemenea dispozitiv. Medicii oftalmologi spun că folosirea exagerată a acestor dispozitive creşte riscul pentru copii de a deveni miopi. În contextul actual, în care copilul este practic…
DetaliiORAȘUL SE GĂTEȘTE PENTRU SĂRBĂTORI
Sărbătorile de iarnă vor fi mai sărace anul acesta, în municipiul Buzău. Orașul nu va avea Târg de Crăciun, patinoar în centrul municipiului și nici Orăşelul Copiilor. Pentru a suplini toate aceste lipsuri, Primăria Buzău vrea să împodobească oraşul de sărbători mult mai frumos decât în alţi ani. Încă din acest weekend, pe cele mai importante artere din oraș a început montarea ghirlandelor luminoase. Firma care va asigura, în premieră, iluminatul de sărbători în municipiu propune buzoienilor un oraș ca în povești, cu figurine complet noi și un concept de…
DetaliiPREGĂTIRI DE SĂRBĂTORI
Municipiul Rm. Sărat a început să îmbrace haine de sărbătoare. Primele ornamente și decorațiuni luminoase de Crăciun au fost instalate pe principalele străzi ale orașului. Pe clădirea Primăriei, dar și in alte zone ale orașului au fost montate ghirlande și corpuri de iluminat specifice sărbătorilor de iarnă, iar în centrul municipiului a fost amplasat un brad natural. De înfrumusețarea și decorarea festivă a orașului se ocupă Administrația Domeniului Public și o firmă specializată. Și anul trecut, la Rm. Sărat, pregătirile pentru Sărbătorile de Crăciun au început din timp, iar iluminatul…
DetaliiHOROSCOP (20 – 27 noiembrie)
berbec – apare șansa de a călători în străinătate fie de agrement, fie pentru studii sau pentru a munci. Este bine să planifici orice fel de călătorie, deoarece gândindu-le acum în amănunt se vor putea materializa foarte bine la momentul potrivit. taur – este nevoie să acorzi timp și resurse achitării facturilor, taxelor sau altor tipuri de datorii. Relaționare cu specialiști în finanțe-bănci este binevenită, pentru că poți afla informații prețioase referitoare la bunul mers al investițiilor tale. gemeni – relațiile parteneriale se reconfigurează începând cu această săptămână. În umbră…
DetaliiPLATFORME FINALIZATE
Construcția celor 10 platforme subterane de gunoi din Rm. Sărat, propuse spre realizare anul acesta, a fost finalizată. Lucrările se vor relua în primăvară, când se vor amenaja alte 13 platforme îngropate. Astfel, toate blocurile din oraș vor beneficia de platform moderne de colectare a deșeurilor. În acest an, operatorul de salubrizare din Rm Sărat a amenajat platforme subterane în zona centrală, în cartierele Costieni, Extindere Costieni, Gară și zona Toamnei- Dig. Administratia locala recomanda cetățenilor să utilizeze platformele corespunzător și să nu le deterioreze, pentru a fi funcționale cât mai mult…
DetaliiCLASE DUPĂ MODEL FINLANDEZ
Primăria Buzău a început demersurile pentru înființarea în municipiu a unor clase după model finlandez. În ultimii ani, modelul finlandez de educație este considerat cel mai performant din spațiul european, pentru că pune accentul pe abordarea individualizată, centrată pe elev și pe stimularea potențialului creativ al fiecărui copil. Edilul Buzăului este încrezător în șansele de reușită ale unor astfel de clase, după ce a primit deja un semnal pozitiv din partea Ambasadei Republicii Finlanda în România. Cele două clase experimentale vor fi înființate, cel mai probabil, la Școala gimnazială nr.…
Detalii94 DE ÎMBOLNĂVIRI, UN DECES
Județul Buzău se confruntă, în continuare, cu zeci de noi cazuri de îmbolnăvire cu coronavirus, dar înregistrează și un nou deces. Este vorba despre un bărbat de 71 de ani care s-a prezentat la Spitalul Județean Buzău cu probleme respiratorii, iar ulterior a fost confirmat cu Sars Cov 2. El a fost transferat la Spitalul Municipal Rm. Sărat, unde a și decedat. Bărbatul suferea de ciroză. Potrivit Direcției de Sănătate Publică, în ultimele 24 de ore, în județ au fost confirmate 94 de cazuri noi de COVID 19, 16 pacienți…
DetaliiIMPOZITARE PROGRESIVĂ A SALARIILOR
Un proiect de lege pentru creşterea veniturilor nete ale salariaţilor a fost depus zilele trecute, la Senat, si urmareste impozitarea progresivă a salariilor şi taxarea diferenţiată pentru pensii şi sănătate. Iniţiatorul, Marius Sorin Bota, deputat independent, spune că o astfel de schimbare ar duce la taxe reduse pentru cei cu venituri mici şi la taxe majorate pentru cei cu venituri mari. Potrivit documentului, în cazul unei persoane cu un salariu brut de până în 3.000 de lei, taxarea totală ar urma să fie de 35 la suta, cu zero impozit,…
Detalii