BILANȚ SUMBRU

Drumurile care străbat județul Buzău sunt, în continuare, extrem de periculoase. O arată și statisticile Inspectoratului de Poliție Buzău, potrivit cărora, pe șoselele din județ, se produc din ce în ce mai multe accidente rutiere, iar numărul de decese este de asemenea în creștere. Principalele cauze generatoare de accidente rutiere au fost, printre altele, abateri ale bicicliştilor, neacordarea de prioritate pietonilor aflaţi în traversarea regulamentară a drumului, precum şi nerespectarea distanţei de siguranţă între vehicule. Anul trecut, polițiștii buzoieni au constatat aproape 1.370 de infracţiuni privind circulaţia rutieră, în urma…

Detalii

RĂMÂNE ÎN TOP

DN2 E85 rămâne cel mai periculos drum național atât din județul Buzău, cât și din țară. Acesta a căpătat un renume trist din cauza numărului mare de accidente rutiere, înregistrate de-a lungul timpului. E85 este singurul drum care leagă sudul ţării de Moldova şi este permanent în topul şoselelor cu cei mai mulţi morţi în urma accidentelor rutiere. De altfel, numărul crucilor este mai mare decât cel al bornelor kilometrice. Nici anul 2023 nu face o excepție de la regulă pe acest tronson. Spre exemplu, în primele 5 luni ale…

Detalii

STATISTICĂ ÎNGRIJORĂTOARE

După câteva zile de oarecare acalmie în ceea ce privește numărul de îmbolnăviri cu Covid 19, dar și al deceselor cauzate de coronavirus, în județul Buzău, astăzi, situația a redevenit critică! Potrivit Direcției de Sănătate Publică, în ultimele 24 de ore au fost raportate 14 decese în rândul pacienților infectați cu COVID19. Tot astăzi, s-au înregistrat 213 cazuri noi de infectare si 1 caz de reinfectare cu virusul SarsCov2. Îngrijorător este și numărul foarte mare de pacienți internați la Spitalul Județean Buzău, diagnosticați sau suspecți de Covid. În acest moment,…

Detalii

PRIORITARI LA VACCINARE

Autoritățile au schimbat  din nou strategia de vaccinare. Prioritare la programarea  pentru imunizare  vor fi doar persoanele peste 65 de ani, cele cu dizabilităţi şi bolnavii cronici. Ministrul Sanatatii, Vlad Voiculescu a precizat ca este vorba despre programarile noi. Autorităţile au constatat că cele mai multe internări şi decese asociate covid 19 sunt printre cele trei categorii de persoane vulnerabile. Potrivit raportului Ministerului Sănătății, la ora actuală, 85% din decese sunt înregistrate la persoane peste 60 de ani, iar 95% din decese sunt înregistrate la persoane care aveau deja boli…

Detalii

4 NOI DECESE

Zeci de noi cazuri de îmbolnăvire cu coronavirus, în județul Buzău, dar și 4 noi decese. Este vorba despre doi bărbați de 73 și 84 de ani și de două femei de 67 și 81 de ani. Toți pacienții decedați aveau comorbidități. Potrivit Direcției de Sănătate Publică, în ultimele 24 de ore, în  județ au fost confirmate 60 de cazuri noi de COVID 19, 11 pacienți fiind diagnosticați în laboratoare private de analize, iar 2 la unități sanitare din alte județe. Cei 60 de pacienți nou confirmați au vârste cuprinse…

Detalii

3 NOI DECESE

Zeci de noi cazuri de îmbolnăviri cu coronavirus, în județul Buzău, dar și trei noi decese. Este vorba despre doi bărbați de 57 și 58 de ani și o femeie de 64 de ani. Toți pacienții decedați aveau comorbidități. Potrivit Direcției de Sănătate Publică, în ultimele 24 de ore, în  județ au fost confirmate 71 de cazuri noi de COVID 19, 16 pacienți fiind diagnosticați în laboratoare private de analize, iar 3 la unități sanitare din alte județe. Cei 71 de pacienți nou confirmați au vârste cuprinse între 1 an…

Detalii

DOUĂ NOI DECESE

Zeci de noi cazuri de îmbolnăvire cu coronavirus, în județul Buzău, dar și două noi decese. Este vorba despre un bărbat de 80  de ani și o femeie de 79 de ani. Ambii pacienți decedați aveau comorbidități. Potrivit Direcției de Sănătate Publică, în ultimele 24 de ore, în  județ au fost confirmate 74 de cazuri noi de COVID 19, 53 pacienți fiind diagnosticați în laboratoare private de analize, iar 7 la unități sanitare din alte județe. Cei 74 de pacienți nou confirmați au vârste cuprinse între 8 și 87 de…

Detalii

RECORD NEGRU: 9 DECESE

Scădere semnificativă a numărului de îmbolnăviri cu coronavirus, în județul Buzău, dar, din păcate și un nou record de decese: 9 în ultimele 24 de ore. Este vorba despre 7 bărbați, cu vârste cuprinse între 55 și 88 de ani și despre două femei de 44 și 59 de ani. Toți pacienții decedați aveau comorbidități. Potrivit Direcției de Sănătate Publică, în ultimele 24 de ore, în  județ au fost confirmate 29 de cazuri noi de COVID 19, 9 pacienți fiind diagnosticați în laboratoare private de analize, iar unul într-o unitate…

Detalii

82 DE ÎMBOLNĂVIRI

În continuare județul Buzău se confruntă cu un număr mare de cazuri de îmbolnăvire cu coronavirus, în condițiile în care în weekend se efectuează mai puține teste. Potrivit Direcției de Sănătate Publică, în ultimele 24 de ore, în  județ au fost confirmate 82 de cazuri noi de COVID 19, 42 pacienți fiind diagnosticați în laboratoare private de analize, iar 4 în unități sanitare din alte județe. Cei 82 de pacienți nou confirmați au vârste cuprinse între 8 și 81 de ani. Conform autorităților sanitare, numărul total de cazuri pozitive din…

Detalii

5 NOI DECESE

Tot mai multe cazuri de îmbolnăvire cu coronavirus în județul Buzău, dar și nu mai puțin de 5 noi decese. Este vorba despre trei bărbați de 49, 58 și 71 de ani și două femei de 51 și 81 de ani. Toți pacienții aveau comorbidități. Potrivit Direcției de Sănătate Publică, în ultimele 24 de ore, în  județ au fost confirmate 94 de cazuri noi de COVID 19, 41 pacienți fiind diagnosticați în laboratoare private de analize, iar 6 în unități sanitare din alte județe. Cei 85 de pacienți nou confirmați…

Detalii