VOR SĂ RĂMÂNĂ LA HOTEL

De mâine, personalul medical din cadrul Spitalului Municipal Rm. Sărat ar putea merge acasa, pentru ca nu va mai putea fi cazat in cele doua hoteluri in care s-au aflat timp de o luna si jumatate, pe perioada starii de urgenta. Unele cadre medicale se tem, însă, pentru familiile lor și caută alternative pentru a locui in altă parte, tocmai pentru a-i proteja pe cei dragi. Primarul din Rm. Sărat, Sorin Cîrjan, spune că nu poate menține măsura cazării personalului medical în hoteluri. El precizează că asteapta impreuna cu Directia de Sanatate Publica instructiuni în acest sens, de la Ministerul Sanatatii.

Edilul afirma ca atat timp cat nu are la dispoziție un cadru legal, nu vrea sa ia o hotarare pentru care ar putea fi tras la raspundere.

În schimb, la Buzău, președintele Consiliului Județean, Petre Emanoil Neagu, a decis să mențină măsura cazării personalului medical de la Spitalul Județean în unități hoteliere, pentru a-i proteja pe angajați și pe familiile acestora. Neagu afirmă că, fără o astfel de măsură, întreg efortul de până acum a fost în zadar.

Viorel Holban, presedintele PNL Rm. Sarat solicita mai multa implicare din partea autoritatilor orașului. Holban sugereaza municipalitatii sa gaseasca totuși banii necesari pentru a rezolva situatia care poate deveni grava, atat pentru cadrele sanitare, cat si pentru comunitatea locala. Politicianul consideră că este chiar mai indicat ca acum medicii si asistentele să fie cazați în unități hoteliere, pentru că numărul pacientilor infectati cu COVID-19 este mult mai mare decât în trecut când in Spitalul Municipal erau internati doi-trei pacienti.

Presedintele PNL Rm. Sarat recomanda autoritatilor din Rm Săra sa consulte juristii pentru a gasi un cadru legal prin care Consiliul Local Municipal sa poata aproba o hotarare pe perioada starii de alerta, pentru cazarea personalului medical in unitati hoteliere.

Viorel Holban sustine ca a fost contactat de mai multe cadre medicale care se tem sa mearga acasa si care au solicitat conducerii Spitalului Municipal să ramană cazate in continuare in hotel.

Pe perioada starii de urgenta, personalul medical din cadrul Spitalului Municipal Rm. Sarat, unitate suport pentru tratarea cazurilor de COVID-19, a fost cazat in doua hoteluri din municipiu.

Related posts