MĂSURI SPECIALE ÎN ȘCOLI

Peste 300 de mii de elevi, dar şi mii de profesori ori angajaţi din învăţământ se vor întoarce, intre 2 si 12 iunie, la şcoală pentru pregătirea examenelor naţionale. In acest sens, autoritatile din invatamant si sanatate au stabilit masuri speciale, astfel incat riscul de raspandire a coronavirusului sa fie diminuat. Inca de la intrarea în școli, personalului și elevilor le va fi măsurată temperatura, iar în cazul în care se va constata că starea de sănătate este precară nu li se va permite accesul în unitatea de învățământ. La intrarea…

Detalii

ALĂTURI DE SEMENII SĂI

Încă de la debutul pandemiei, a fost alaturi de oamenii orașului în care a copilărit ajutându-i în lupta impotriva COVID-19. Vorbim despre administratorul societatii Getica 95 COM SRL Viorel Tudose, care a donat municipalitatii si unitatilor de invatamant din Rm. Sarat un număr impresionant de masti si echipamente de protectie. Zilele acestea, la Primăria Rm. Sarat a ajuns un alt transport cu 59.000 de masti cu titlu de donatie din partea firmei Getica 95 Com SRL. Toate măștile vor ajunge la populatie prin intermediul Primariei.  „Pentru mine, Rm. Sarat nu…

Detalii

PERDEA FORESTIERĂ ÎMPOTRIVA CRIVĂȚULUI

Primăria Buzău are în plan, pentru următorii ani, realizarea unui nou spațiu de recreere, în zona de nord a orașului. Este vorba despre un parc, situat la nord de Parcul Tineretului, ce se va întinde pe o suprafață de 45 de hectare și va fi delimitat în partea de nord de Șoseaua digului. Ca o noutate, acest parc va face parte dintr-un sistem integrat de perdele de protecție naturală, cu vegetație înaltă la nivelul zonei de nord a municipiului Buzău, având astfel și un rol de protecție împotriva crivățului. Perdelele…

Detalii

HOTĂRÂREA NR. 10/14.05.2020 privind luarea unor măsuri suplimentare pentru prevenirea infecțiilor cu CORONAVIRUS Covid-19

MUNICIPIUL BUZĂU COMITETUL LOCAL PENTRU SITUAȚII DE URGENȚĂ HOTĂRÂREA NR. 10/14.05.2020 privind luarea unor măsuri suplimentare pentru prevenirea infecțiilor cu CORONAVIRUS Covid-19 Având în vedere: -referatul Compartimentului de Protecție Civilă și Situații de Urgență nr. 50273/13.05.2020; -prevederile Legii nr. 481/2004 privind protecția civilă, republicată, cu modificările și completările ulterioare; -HG 1491/2004 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind structura organizatorică, atribuţiile, funcţionarea şi dotarea comitetelor şi centrelor operative pentru situaţii de urgenţă; -prevederile OUG nr. 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, cu modificările și completările ulterioare; – solicitarea nr.…

Detalii

COVID A AJUNS ÎN RÂMNIC

Coronavirusul a ajuns și în muncipiul Rm Sărat. Este informația confirmată de primarul muncipiului, Sorin Cîrjan, care precizează că primele cazuri de infectare din oraș au legătură cu focarele din localitatile vecine. In prezent, Direcția de Sănătate Publică  desfasoara o ancheta epidemiologica ce va oferi mai multe lamuriri asupra situatiei. Sorin Cîrjan afirmă că unul dintre cazurile confirmate cu COVID-19 vizează o persoana care lucreaza în comuna Ramnicelu si locuiește in Rm. Sarat. Primarul din Rm Sărat sustine ca în prezent nicio instituție public locală nu este afectată de aparitia…

Detalii

POLICLINICĂ ÎNCHISĂ TEMPORAR

Alertă maximă în cel mai mare ambulatoriu din județul Buzău, Policlinca „Nicolae Titulescu”, după ce o doctoriță care activează într-unul din cabinetele medicale a fost depistată pozitiv cu virusul SARS-CoV2. Este vorba despre un specialist neurolog, care pe lângă consultațiile obișnuite, aviza neurologic fișe medicale și de angajare, precum și avize pentru diferite grade de handicap. În această dimineață, echipe ale DSP Buzău au luat cu asalt Policlinca „Nicolae Titulescu”, unde au efectuat ancheta epidemiologică în acest caz. Specialiștii au încercat să afle câte persoane au intrat în contact cu…

Detalii

VAL DE INTERNĂRI

Un nou val de internări la spitalul suport pentru COVID 19 din Rm Sărat. De ieri, până astăzi au fost internați nu mai puțin de 23 de pacienți. Printre cei aduși la Spitalul Municipal din Rm Sărat, s-ar afla și un medic neurolog de la Policlinica Nicolae Titulescu din municipiul Buzău. Femeia manifestă simptome ale bolii și a fost preluată ieri seară de un echipaj medical, de la domiciliul său, și internată în unitatea medicală. Dacă contaminarea acesteia cu COVID 19 se confirmă, ar fi primul caz de infectarea cu…

Detalii

MĂSURILE ÎN STAREA DE ALERTĂ

Președintele Klaus Iohannis a anunțat ieri care sunt măsurile de relaxare, după data de 15 mai, dar mai ales cum se va face deplasarea în interiorul si in afara localităților. Seful statului a mentionat, pe rand, ce ramane obligatoriu si la ce restrictii se renunta, in prima etapa a starii de alerta. In ceea ce priveste comertul, se vor redeschide doar magazinele care au acces direct in strada. De asemenea, isi vor relua activitatea saloanele de infrumusetare, muzeele, dar si parcurile. Daca dupa 15 mai putem circula in localitatea de…

Detalii

LEGALE, DAR IMORALE

Majorarea taxelor si impozitelor locale din muncipiul Rm. Sărat – este legala, dar imorala in aceasta perioada de criză. Este părarea fermă a presedintelui PNL Rm. Sarat, Viorel Holban, care consideră că administratia locala nu a luat cea mai buna decizie cand a propus si votat indexarea impozitelor si taxelor locale cu rata inflatiei de 3,8%. Liberalul spune ca oamenii au nevoie de sprijin, nu de majorari ale taxelor, în condițiile în care, din luna martie, ne aflam in situatie de urgenta, multi cetateni sunt in somaj tehnic, iar veniturile…

Detalii

ANUNŢ CONSULTARE ŞI DEZBATERE PUBLICĂ a Proiectului de hotărâre privind aprobarea Metodologiei de acordare a unui ajutor financiar familiilor pentru plata serviciilor oferite de bonă

Str. N.Bãlcescu nr. 1, Râmnicu-Sãrat, Tel: 0238.561946; Fax: 0238.561947 Web: www.primariermsarat.ro       E-mail: primarie_rmsarat@primariermsarat.ro Nr. înregistrare ANSPDCP: 20680 Nr. 26307/12.05.2020 ANUNŢ CONSULTARE ŞI DEZBATERE PUBLICĂ a Proiectului de hotărâre privind aprobarea Metodologiei de acordare a unui ajutor financiar familiilor pentru plata serviciilor oferite de bonă În conformitate cu prevederile Legii nr. 52/2003  privind transparenţa decizională în administraţia publică, se aduce la cunoştinţă publică iniţiativa Primarului Municipiului Râmnicu Sărat, domnul Cîrjan Sorin-Valentin, referitoare la elaborarea Proiectului de hotărâre privind aprobarea Metodologiei de acordare a unui ajutor financiar familiilor pentru…

Detalii