Ioana Mihalașcu, organizatoarea unei noi ediții de marcă a festivalului buzoian dedicat în memoria Mihaelei Runceanu, vine cu detalii despre surprizele acestui an: ” Pentru prima dată concursul internațional se va desfășura cu bandul lui Dan Dimitriu”

Festivalul internațional de muzică ușoară pentru copii și tineret “ Mihaela Runceanu – Pentru voi, muguri noi” se va desfășura în acest an sub egida Centenarului Marii Unirii, având genericul “ Aici este țara mea și neamul meu Românesc “. Festivalul este înscris de Ministerul Educației Naționale în calendarul activităților naționale ( regionale și interregionale ) și se va desfășura cu sprijinul Ministerului Culturii și Identității Naționale, Consiliului Județean Buzău, Centrului Județean de Cultură și Artă, a Primăriei Municipiului Buzău și a Centrului Cultural “Al. Marghiloman ”, cu sprijinul Inspectoratului…

Detalii

Scurt pe 2 Nr 383: Femei, femei…

De ce se tem directorii de instituții că își vor pierde posturile, cum sunt renegociate alianțele la nivel local, care este termenul limită pentru podul de la Mărăcineni și ce spun medicii despre perioada cu temperaturi ridicate, aflați numai din publicația Scurt pe 2 care apare vineri la toate chioșcurile de ziare. Mai puteți citi despre nemulțumirile buzoienilor și despre sportivul buzoian cu două medalii de aur la Balcaniada. Nu ratați recomandările profesioniștilor, interviuri în exclusivitate, ponturi și informațiile utilitare, pamfletul săptămânii, horoscopul general, programul televiziunilor TVSat și TVSudEst, precum…

Detalii