De astăzi, buzoienii sunt așteptați la Centrul Muzeal „I.C. Brătianu”, la Festivalul Internațional de Folclor „Plaiurile Mioriței”. Evenimentul are loc în perioada 25-28 iulie, iar pe scenă vor urca ansambluri renumite din Bulgaria, Columbia, Croația, Grecia, Serbia, Slovacia, Turcia și România. În cadrul Festivalului de muzică și de dansuri tradiționale va fi deschis și un târg de meșteșuguri și artizanat. Ajuns la cea de-a VIII-a ediție, Festivalul are parte de câteva premiere. Reprezentanții celor opt țări participante au fost primiți la Consiliul Județean Buzău, de către președintele instituției, Petre Emanoil…
DetaliiEtichetă: plaiurile mioritei
UN ALT FESTIVAL
Continuă festivalurile verii la Buzău! După Buzăul lui Marghiloman, la distanță de o săptămână și jumătate, va începe un alt festival. De data aceasta, va fi un eveniment găzduit în curtea Centrului Cultural I.C. Brătianu, pe bulevardul Nicolae Bălcescu, organizat de Consiliul Județean și Centrul de Cultură și Artă, în care și Primăria Buzău va fi parteneră. Este vorba despre Festivalul Internațional de Folclor ”Plaiurile Mioriței”, ajuns la a opta ediție, și care va reuni ansambluri populare din șapte țări, majoritatea europene. Festivalul începe pe 25 iulie și se va…
Detalii