ORAȘ ANIMAT DE FESTIVAL

De astăzi, buzoienii sunt așteptați la Centrul Muzeal „I.C. Brătianu”, la Festivalul Internațional de Folclor „Plaiurile Mioriței”. Evenimentul are loc în perioada 25-28 iulie, iar pe scenă vor urca ansambluri renumite din Bulgaria, Columbia, Croația, Grecia, Serbia, Slovacia, Turcia și România. În cadrul Festivalului de muzică și de dansuri tradiționale va fi deschis și un târg de meșteșuguri și artizanat. Ajuns la cea de-a VIII-a ediție, Festivalul are parte de câteva premiere. Reprezentanții celor opt țări participante au fost primiți la Consiliul Județean Buzău, de către președintele instituției, Petre Emanoil…

Detalii