Zona din apropierea Pieței Centrale din municipiul Buzău va intra într-un amplu proces de reabilitare. Primăria Buzău a demarat întocmirea documentației tehnice pentru construcția unei parcări subterane de 500 de locuri. În urma acestei investiții, atât parcarea din fața bisericii ,,Sfinții Îngeri”, cât și cea din apropierea pieței vor dispărea complet. În amplul proiect este inclus și parcul de lângă biserica ,,Sfinții Îngeri” pe care administrația locală intenționează să-l mărească în așa fel încât să cuprindă și actuala parcare din zonă. În prezent, autoritățile buzoiene modernizează piața de mărfuri și…
DetaliiEtichetă: piata
MODIFICĂRI ÎN INSTITUȚIILE PUBLICE DIN RÂMNICU SĂRAT
În unele instituții publice locale din Râmnicu Sărat vor apărea modificări în perioada următoare. Și în structurile Primăriei municipiului vor fi schimbări, iar refoma din administrația publică locală, propusă de Sorin Cîrjan, primarul municipiului Râmnicu Sărat, încă din primul său mandat, are rolul de a oferi servicii de calitate și a consolida relația cu cetățeanul. Și Instituția SC Piețe, Târguri și Oboare Râmnicu Sărat va fi reorganizată în perioada următoare. Edilul și-a propus și continuarea reformei Administrația Domeniului Public, dar vrea să apară modificări și în modul în care funcționează…
DetaliiNU VOR PUTEA CUMPĂRA MIEI
Râmnicenii nu vor putea cumpăra, nici anul acesta, miei în viu, din obor sau din piaţă. Direcția Sanitar Veterinară Buzău a interzis vânzarea animalelor vii, de teama pestei porcine africane. Măsura survine în condițiile în care conducerea societății Piețe, Târguri și Oboare din Râmnicu Sărat a solicitat Direcției Sanitar Veterinare sprijinul în organizarea temporară a unui târg pentru comercializarea mieilor în viu, în municipiu. Având, însă, în vedere contextul epidemiologic cu privire la evoluția pestei porcine africane, încă din 2018, comercializarea animalelor vii în târguri și piețe pe întreg teritoriul…
DetaliiPRIMII CASTRAVEȚI ROMÂNEŞTI, ÎN PIEȚE
Veste bună pentru cei care sunt acum în goana după legume sănătoase: au apărut primii castraveți româneşti în piețe. Un cunoscut legumicultor din județul Buzău a livrat, încă din weekend, castraveti românești în cele mai imporante piețe din județ. Castraveții din ferma buzoianului Mircea Tatu sunt buni de cules de mai bine de o săptămână. Îi pune în lădițe numai pe cei care au o anumită dimensiune și aspect, pentru a nu-și dezamăgi clienții care au așteptat luni bune primele legume naturale. Castraveții românești, care se găsesc acum în piețele…
DetaliiCONTROALE ÎN PIEȚE
Perioada sărbătorilor de iarnă este cunoscută pentru aglomerația din piețe sau magazine, lucru de care profită și unii dintre comercianți care scot la vânzare bunuri ce pot pune în pericol sănătatea buzoienilor. În aceste zile, inspectorii de la Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorului Buzău controlează în magazine dacă jucăriile, ornamentele, instalațiile de brad ori alte bunuri de sezon nu pun în pericol siguranța cumpărătorilor. Tot în această perioadă, și inspectorii sanitar-veterinari se află pe teren. Ei au început deja controalele la vânzătorii de carne de porc și de alte produse căutate de sărbători.…
DetaliiLA LOC COMANDA!
La loc comanda în cazul Pieţei Centrale din Rm. Sarat! Deşi populaţia a fost anuntata că piata va rămâne deschisa şi va funcţiona prin rabatarea sau desfiinţarea pereţilor exteriori, instituțiile abilitate au revenit asupra deciziei. Autorităţile din Rm Sărat au fost informate că piaţa nu poate fi deschisă. În aceste condiţii, reprezentanţii Primăriei Rm Sărat au luat mai multe masuri pentru ca macar o parte dintre comercianti sa-si poata vinde produsele in spatiul exterior acoperit sau in aer liber, in imediata apropiere a pietei. Primarul Sorin Cîrjan nu este de…
DetaliiPIEȚELE DIN JUDEȚ RĂMÂN DESCHISE
Pieţele din judeţul Buzău vor rămâne deschise. Decizia a fost luată ieri într-o şedinţă a conducerii Prefecturii cu mai mulţi primari din judeţul Buzău. În cadrul reuniunii, s-a decis ca toate cele patru piețe din municipiul Buzău să rămână funcționale. Edilul Constantin Toma a vizitat ieri piețele buzoiene pentru a se asigura că măsurile dispuse vor fi puse în alicare chiar de astăzi. În municipiul Râmnicu Sărat, piaţa va deveni deschisă prin rabatarea, respectiv desfiinţarea pereţilor exteriori. Totodată, în comuna Berca, activitatea pieţei se va desfăşura prin amplasarea standurilor în…
DetaliiCU OCHII PE COMUNA RÂMNICELU
Autoritățile din Rm Sărat sunt în alertă după confirmarea unui caz de îmbolnăvire cu COVID 19 în comuna Râmnicelu. Îngrijorarea este cu atât mai mare cu cât în localitatea de lângă Rm Sărat există mai multe persoane contacti ai pacientului depistat cu coronavirus. Comitetul Local pentru Situatii de Urgenta Rm Sărat a transmis, ieri, o adresa Prefecturii Buzau prin care a cere măsuri urgente pentru izolarea comunei Râmnicelu daca se constata, in urma unei anchete epidemiologice, că in zona exista un focar de COVID-19. Autoritatile din Rm. Sarat consideră că anumite măsuri…
DetaliiAU UITAT DE PANDEMIE
Unii râmniceni au uitat de masurile de protectie specifice pandemiei de COVID-19. Dovadă, zona Pietei Centrale care devine tot mai aglomerata, iar distantarea sociala nu se respecta. Autoritatile din Rm Sărat spun ca nu pot lua alte măsuri decât cele impuse legal și le reamintesc cetatenilor sa mentina in continuare masurile individuale de protectie. Primarul din Rm Sărat precizeaza ca, în cadrul Comitetului Local pentru Situatii de Urgenta, autoritățile au luat masurile necesare pentru a proteja locuitorii de o eventuala raspandire a noului coronavirus, însă nu pot limita accesul oamenilor…
DetaliiAU FOST MONTATE PRIMELE LAVOARE
Primele lavoare stradale, montate la Buzău cu scopul reducerii riscului de infectare cu coronavirus a populaţiei, au fost amplasate în zona Pieței Centrale. Chiuvetele din plastic au la bază un rezervor de 24 de litri, care au și un rol de susţinere, şi sunt acţionate prin compresia cu piciorul a unui buton. Astfel nu există niciun contact al mâinilor cu lavoarele. De asemenea, pentru săpunul lichid, se apasă cu cotul sau exteriorul mâinii. În municipiul Buzău vor fi amplasate lavoare mobile în principalele puncte cu trafic pietonal intens. Chiuvetele stradale…
Detalii