Președintele PSD Buzău, Lucian Romașcanu și-a anunțat în plen demisia din funcția de senator, urmând să preia conducerea Consiliului Județean Buzău, funcție câștigată la alegerile locale din această vară. El a precizat că demisia va fi efectivă începând cu data de 27 octombrie. Romașcanu a mai declarat că acum își va concentra eforturile asupra administrării județului Buzău. Senatorul Lucian Romașcanu a fost ales, la scrutinul local din 9 iunie, președinte al Consiliului Județean, cu un procent de 60,37 la sută din voturi. Sub președinția sa, PSD Buzău a reușit să…
DetaliiEtichetă: parlament
VOR O SCHIMBARE
După PSD Buzău, a venit și rândul liberalilor să-și anunțe candidații pentru scrutinul de pe 1 decembrie. Partidul Național Liberal a venit în fața buzoienilor cu 14 candidați, dintre care nouă se află pe lista pentru un loc la Camera Deputaților și cinci, la Senat. După depunerea dosarelor cu cele peste 13.000 de semnături, liderul PNL Buzău, Adrian Mocanu, a declarat că se așteaptă ca liberalii să obțină, după alegerile de pe 1 decembrie, două mandate de deputat și unul de senator. Tot marți și-au depus candidaturile și reprezentanții Partidului…
DetaliiPREGĂTIT DE O NOUĂ SESIUNE PARLAMENTARĂ
Vacanța parlamentară nu a fost nicidecum o perioadă de odihnă pentru deputatul ALDE Nicolae Roman. Roman spune că în vacanța parlamentară a făcut numeroase vizite în teren, la organizațiile ALDE din țară. Nicolae Roman, prim-vicepreședinte al Biroului Politic Executiv al ALDE, crede că partidul său este singurul care poate duce mai departe vechile tradiții ale liberalilor în România. De asemenea, parlamentarul de Buzău este de părere că ALDE va reprezenta o opțiune viabilă pentru români la alegerile din 2024. Într-o perioadă marcată de un nou viscol, Nicolae Roman se arată…
DetaliiCRITICI LA ADRESA GUVERNULUI
Plenul reunit al Parlamentului a adoptat, ieri, proiectul legii bugetului de stat pe anul 2023, fiind pentru prima dată în România când bugetul este aprobat înainte de jumătatea lunii decembrie. Considerat de către guvernați drept un ,,buget realist și echilibrat, care vizează susţinerea economiei şi protejarea populaţiei”, proiectul a fost aspru criticat de deputatul ALDE, generalul Nicolae Roman. De asemenea, deputatul de Buzău a criticat și modul în care premierul României, Nicolae Ciucă a ,,rezolvat” problema cozilor la furnizorii de energie electrică, unde oamenii trebuiau să depună cereri și declarații…
DetaliiCRITICI ȘI PUNCTE DE VEDERE
Deputaţii au adoptat, recent, în plen, un proiect de lege privind decarbonizarea sectorului energetic, care reglementează închiderea şi conservarea grupurilor energetice pe bază de lignit şi huilă, închiderea carierelor de lignit şi minelor de huilă precum şi măsuri de sprijin pentru închiderea şi conservarea capacităţilor de producere a energiei electrice pe bază de lignit şi huilă. Legea decarbonizării este criticată de deputatul de Buzău, generalul Nicolae Roman, înscris recent în ALDE. Militar de carieră, Nicolae Roman este de părere că statul ar trebui să acorde o mai mare atenție armatei,…
DetaliiO NOUĂ ECHIPĂ
Organizația municipală a PSD Rm. Sărat și-a prezentat astăzi noua echipă, în cadrul unei conferințe de presă. Dacă primarul Sorin Cîrjan este, în continuare, președintele filialei din Rm Sărat, formațiunea locală are o nouă structură din care fac parte, atât oameni cu state vechi și experiență, cât și persoane noi, tineri, dar și femei. Noua echipă social-democrată și-a propus să vină cu soluții la problemele cu care se confruntă râmnicenii. Fostul deputat Dumitru Pâslaru este unul dintre foștii membrii ai PSD Râmnicu Sărat, care a decis să revină în politica…
DetaliiCRIZA DE MEDICI, O PROBLEMĂ ACUTĂ
Criza de medici cu care se confruntă Spitalul Municipal Râmnicu Sărat trebuie acoperită urgent. Este opinia senatorului PSD Liliana Sbîrnea, care afirmă că rezolvarea acestei probleme depinde și de găsirea unor soluții rapide. Lipsa unui medic radiolog la Spitalul din Rm. Sărat a creat mari probleme pacienților din zonă. Problema este cunsocută și de senatorul Liliana Sbîrnea. Parlamentarul PSD consideră că Spitalul Municipal Râmnicu Sărat este dotat cu aparatura necesară desfășurării activității medicale. Senatorul de Buzău speră ca situația să se rezolve, deși mulți dintre specialiști preferă să lucreze în…
DetaliiDOLIU ÎN PARLAMENTUL MOLDOVEI
Doliu în Parlamentul Republicii Moldova! A decedat deputata din Blocul Comuniștilor și Socialiștilor, Elena Bodnarenco! Aceasta avea doar 57 de ani și s-a stins din viață, în această dimineață, după ce a luptat mai mult timp cu o boală incurabilă. Elena Bodnarenco a fost deputată în Parlamentul Republicii Moldova în anii 2005 – 2010 pe listele Partidului Comuniștilor. Din 2011 până în ianuarie 2015, Elena Bodnarenco, de etnie ucraineană, a fost primărița orașului Soroca. De altfel, în calitate de primar al orașului Soroca, Elena Bodnarenco a vizitat de mai multe…
DetaliiACUZAȚII POLITICE
Social democraţii buzoieni îi acuză pe liberali că nu fac mai nimic pentru judeţul pe care îl reprezintă în Parlament. Mai mult, liderii PSD Buzău spun că liberalii îşi arogă merite pentru câteva proiecte iniţiate de social-democraţi de-a lungul timpului, cum ar fi „Autostrada Moldovei” sau „Banca de gene”. Principalii vizați de atacurile pesediștilor sunt deputatul Gabriel Avrămescu și senatorul Vlad Pufu. Parlamentarii de Buzău ai PSD critică și o recentă acțiune a liberalilor, atunci când primarii din Buzău ai PNL au fost chemați, în Capitală, la o întâlnire cu…
DetaliiA.U.R., ÎN FAȚA UNOR NOI ALEGERI
După succesul înregistrat la alegerile parlamentare din România, Alianța pentru Unirea Românilor își pune mari speranțe în rezultatul alegerilor generale anticipate din Republica Moldova, din 11 iulie, la care AUR participă cu aceeași siglă și aceeași denumire. De altfel AUR este primul partid din istoria celor două țări care are reprezentanți pe ambele maluri ale Prutului. Deputatul AUR de Buzău, Nicolae Roman, a declarat astăzi într-o conferință de presă că este convins că, după alegerile din Chișinău, Alianța pentru Unirea Românilor va avea parlamentari unioniști în ambele țări. Și președintele…
Detalii