ȘI-A LANSAT CANDIDATURA

Viorel Holban și-a lansat oficial, la Râmnicu Sărat, candidatura pentru postul de primar al orașului, din postura de independent susținut de Partidul Național Liberal. Evenimentul a avut loc sâmbătă dimineață în centrul municipiului și a reprezentat și startul campaniei de strângere de semnături pentru susținerea candidaturii sale la Primăria municipiului Râmnicu Sărat. Fost primar al Râmnicului, Viorel Holban spune că s-a decis să candideze pentru un nou mandat din dorința de a fi un primar al tuturor râmnicenilor, dar și pentru că, în cei opt ani în care a fost edilul orașului,…

Detalii

SALARIILE CADRELOR NEDIDACTICE, O PROBLEMĂ

Salariile cadrelor nedidactice sunt mici și este necesar un efort din partea Guvernului pentru a se rezolva această problemă. Este avertismentul transmis de sindicaliștii buzoieni din învățământ conducerii Inspectoratului Școlar în cadrul unei  unei întâlniri organizate, la Râmnicu Sărat, de Sindicatul din Învățământul Preuniversitar din Buzău, la sfârșitul săptămânii trecute. Reprezentanții Sindicatului din Învățământul Preuniversitar afirmă că au inițiat un proiect legislativ pentru rezolvarea problemelor salariale cu care se confuntă cadrele nedidactice. Șeful Inspectoratului Școlar Județean Buzău consideră că aspectele ce țin de salarizarea personalului nedidactic trebuie să-și găsească rezolvarea.…

Detalii

ACUZAȚII POLITICE

Social democraţii buzoieni îi acuză pe liberali că nu fac mai nimic pentru judeţul pe care îl reprezintă în Parlament. Mai mult, liderii PSD Buzău spun că liberalii îşi arogă merite pentru câteva proiecte iniţiate de social-democraţi de-a lungul timpului, cum ar fi „Autostrada Moldovei” sau „Banca de gene”. Principalii vizați de atacurile pesediștilor sunt deputatul Gabriel Avrămescu și senatorul Vlad Pufu. Parlamentarii de Buzău ai PSD critică și o recentă acțiune a liberalilor, atunci când primarii din Buzău ai PNL au fost chemați, în Capitală, la o întâlnire cu…

Detalii