Lucrările de reabilitare a unei clădiri emblematice a municipiului Buzău, cea a Bibliotecii Județene, de pe Bulevardul Unirii, sunt aproape de finalizare. Potrivit constructorului, lucrările au ajuns la un stadiu de realizare de 85 la sută și, cel mai probabil, vor fi finalizate în luna septembrie a acestui an. Deja clădirea istoriră are o nouă înfățișare, atât la exterior, cât și la interior, unde coloanele, dar și alte elemente arhitecturale, sunt placate cu foiță de aur. După inaugurare, întreaga activitate a Bibliotecii Județene urmează să se mute, treptat, înapoi de…
DetaliiEtichetă: fond de carte
LUCRĂRI ÎNTÂRZIATE, DAR ÎN TERMEN
Reabilitarea clădirii Bibliotecii Județene ,,Vasile Voiculescu”, din muncipiul Buzău, este în termen. Cel puțin asta susține președintele Consiliului Județean Buzău, Petre Emanoil Neagu, în contextul în care lucrările la acest imobil au început cu întârziere. Deși consolidarea sediului Bibliotecii – o clădire de patrimoniu şi reprezentativă pentru judeţul Buzău – ar fi trebuit finalizată în 2022, ordinul de începere a lucrărilor a fost semnat abia în vara anului trecut. Președintele Consiliului Județean Buzău este însă optimist și crede că, cel mai probabil, la începutul anului viitor se va termina o…
Detalii