65.000 lei este suma repartizată din bugetul local al municipiului Râmnicu Sărat pentru acordarea sprijinului financiar unor unități de cult. 13 unități de cult din Râmnicu Sărat au solicitat Consiliului Local Municipal alocarea unui sprijin financiar necesar plății facturilor la utilități. Potrivit legii, de la bugetele locale se pot aloca bani pentru completarea fondurilor proprii necesare pentru întreținerea și funcționarea unităților de cult fără venituri sau cu venituri reduse, pentru construirea ori repararea lăcașurilor de cult și pentru conservarea și întreținerea bunurilor aparținând cultelor.
DetaliiEtichetă: consiliu local
POD PESTE RÂUL RÂMNIC
Comuna Valea Râmnicului și municipiul Rm. Sărat vor putea fi legate, în curând, de un pod peste albia râului Râmnicu Sărat. Este vorba despre un pod de trafic ușor care va fi realizat de autoritățile din Valea Râmnicului în parteneriat cu primăria municipiului Râmnicu Sărat. În prezent, locuitorii din comuna Valea Râmnicului folosesc o punte pietonală deteriorată, pe care traversează râul Râmnicu Sărat, în zona fostului abator din municipiu. Acordul de parteneriat între municipiu și comuna Valea Râmnicului a fost aprobat la ultima ședință a Consiliului Local Municipal Râmnicu Sărat.…
DetaliiPREȚUL GIGACALORIEI, MAJORAT CU 52 %
Tariful la căldură care va fi suportat iarna aceasta de buzoienii racordați la sistemul centralizat a stârnit discuții aprinse, ieri, în ședința Consiliului Local Municipal Buzău. Discuțiile au pornit de la proiectul de hotărâre prin care prețul gigacaloriei a fost majorat cu 52% față de anul trecut. Unii consilieri muncipali au atras atenția că scumpirea agentului termic ar fi rezultatul pierderilor mari din rețea pe care le înregistrează noua societate de termoficare a orașului, RAM Termo Verde. IRINEL CÎRSTEA, consilier local USR-Plus: „ANRE a spus foarte clar că aceste creșteri…
DetaliiSTRATEGIA DE DEZVOLTARE URBANĂ
Strategia integrată de dezvoltare urbană a municipiului Râmnicu Sărat 2021-2027 a fost votată la ultima ședință a Consiliului Local Municipal. Documentul este finanțat în cadrul proiectului « Planificare Strategica si Simplificarea Procedurilor Administrative in Municipiul Ramnicu Sarat » prin Programul Operational Capacitate Administrativa 2019. Stabilirea unor planuri de acțiune în toate domeniile importante, precum și identificarea tuturor surselor de finanțare care să asigure implementarea cu succes a măsurilor și proiectelor propuse pentru perioada următoare sunt incluse în noua strategie de dezvolatre urbană. Iuliana Bălan, consilier local PNL Râmnicu Sărat, susține că…
DetaliiGESTIONAREA DEȘEURILOR BIODEGRADABILE
Gestionarea deșeurilor reprezintă în continuare o prioritate pentru administrația publică locală din Râmnicu Sărat. Autoritățile locale trebuie să acorde atenție și modului de depozitare a deșeurilor biodegradabile. Consiliul Local Municipal a stabilit zona în care urmează să fie depozitat acest tip de deșeuri. Este vorba de o suprafață de teren, de 2400 metri pătrați, din carterul Sârbi. Aici, urmează ca deșeurile biodegradabile provenite din parcuri si gradini să fie depozitate temporar. Ulterior, acestea vor fi transportate la stații sau pe platforme individuale de compostare. Consilierii locali au aprobat în unanimitate proiectul…
DetaliiMANAGER PENTRU ÎNCĂ PATRU ANI
Adrian Danielescu va ocupa funcția de manager al Spitalului Municipal Râmnicu Sărat pentru încă patru ani. În luna iulie a avut loc concursul pentru ocuparea funcției de manager al unității medicale, iar numirea și incheierea contractului de management au fost aprobate în ședința de ieri a Consiliului Local Municipal. Și pentru acest mandat, Adrian Danielescu a stabilit câteva obiective. Realizarea în curtea spitalului a unei pasarele care sa faca legatura intre noua și vechea cladire reprezintă o prioritate pentru perioada următoare. Adrian Danielescu ocupă functia de manager al Spitalului Municipal Râmnicu Sărat din…
DetaliiBURSE PENTRU ELEVI
399 de elevi din municipiul Râmnicu Sărat vor primi burse pentru anul școlar 2020-2021. Bursele de performanță sunt în cuantum de 150 de lei pe lună, cele de merit de 120 lei, iar bursele de studiu și ajutor social au o valoare de 100 de lei pe lună. Începând din acest an, elevii beneficiază de burse plătite din bugetul de stat, iar unitățile de învățământ au avut obligația să solicite în cel mai scurt timp sumele necesare pentru că elevii să între cât mai curând în posesia drepturilor acordate. Pentru…
DetaliiVIZITAREA MUZEULUI, MAI SCUMPĂ
Vizitarea Muzeului Municipal “Octavian Mosescu” din municipiul Rîmnicu Sărat a devenit mai scumpă. Consiliul Local Municipal a aprobat majorarea taxei de vizitare, de la 2 lei, cât era în trecut, la 5 lei. De asemenea, dacă preșcolarii, elevii și studenți plăteau antrerior 1 leu pentru vizitarea Muzeului, de acum ei vor achita 3 lei. Intrarea în instituția de cultură este gratuită în cadrul evenimentelor cu intrare liberă, pentru persoanele cu dizabilități și însoțitorii lor, însoțitorii de grup, cercetători, lucrători din muzee și jurnaliști. Muzeului Municipal “Octavian Mosescu” din municipiul Râmnicu Sărat a…
DetaliiSE CERE SCHIMBAREA INDICATOARELOR
Plăcuțele care indică intrările în municipiul Râmnicu Sărat ar trebui schimbate. Cererea aparține consilierui local PSD Camelia Manuela Sava, care a propus autorităților locale nu doar modificarea plăcuțelor cu numele municipiului, ci și scrierea corectă și completă a acestuia. Consilierul local consideră că nu este corect să se prescurteze denumirea orașului. Camelia Sava este de părere că și plăcuțele străzilor cu numele unor personalități ar trebui completate cu încă una, care să conțină o scurtă descrierea a acestora. Edilul Sorin Cîrjan spune că, de mai mult timp, intenționează să schimbe…
DetaliiPROPUNERI PENTRU PARCĂRI
Noul regulament de organizare și funcționare a parcărilor de rezidență din municipiul Rm. Sărat va fi supus, în curând, dezbaterii publice. Din acel moment, cetățenii pot face propuneri cu privire la viitorul parcărilor de domiciliu. Punctele de vedere exprimate de râmniceni vor fi analizate și prezentate Consiliului Local Municipal. Primarul Sorin Cîrjan recunoaște însă că noul regulament nu va reuși să mulțumească pe toată lumea. Edilul afirmă că numărul autoturismelor crește de la an la an, în condițiile în care Rm. Sarat se confruntă cu un deficit real al locurilor de parcare. Sorin…
Detalii