BURSE PENTRU ELEVI

1445 de elevi din Râmnicu Sărat vor primi burse în acest an școlar. Cuantumul și numărul burselor acordate elevilor de la unitățile de învățământ preuniversitar de stat din municipiul Râmnicu Sărat au fost aprobate recent de Consiliul Local. Este vorba despre 30 de burse de performanță, 698 burse de merit, 189 de studiu și 528  burse de ajutor social. Bursa de performanță acordată elevilor este în cuantum de 500 lei, bursa de merit 200 lei, bursa de studiu 150 lei, iar bursa de ajutor social este în valoare de 200 de lei. 

Detalii

BURSE PENTRU ELEVI

399 de elevi din municipiul Râmnicu Sărat vor primi burse pentru anul școlar 2020-2021. Bursele de performanță sunt în cuantum de 150 de lei pe lună, cele de merit de 120 lei, iar bursele de studiu și ajutor social au o valoare de 100 de lei pe lună. Începând din acest an, elevii beneficiază de burse plătite din bugetul de stat, iar unitățile de învățământ au avut obligația să solicite în cel mai scurt timp sumele necesare pentru că elevii să între cât mai curând în posesia drepturilor acordate. Pentru…

Detalii

BURSE PENTRU ELEVI

418 burse sunt acordate elevilor din scolile din Rm Sărat, în fiecare lună. Dintre acestea, 15 sunt burse pentru performanta, 346 burse de merit si 57 burse de ajutor social. Cuantumul, dar si numarul burselor acordate elevilor de la cursurile cu frecventa din unitatile de invatamant preuniversitar de stat din municipiul Rm. Sarat au fost aprobate recent de către Consiliul Local Municipal. Bursa de performanta este in cuantum de 150 lei, bursa de merit, de la 50 la 30 de lei, in functie de locurile ocupate de elevi la olimpiadele…

Detalii