ARENA DE ATLETISM, ÎN LINIE DREAPTĂ

Veste bună pentru iubitorii de atletism din Buzău, amatori sau profesionişti. Lucrările la stadionul de atletism din municipiu au intrat în linie dreaptă. Astăzi, la arena de atletism, a avut loc o întâlnire la care au participat reprezentanți ai Primăriei Buzău, ai constructorului, oficiali ai tuturor cluburilor sportive din municipiu, dar și atleți și antrenori de atletism. Autoritățile buzoiene au anunțatt că noul obiectiv va fi deschis publicului larg începând de luna viitoare.

Sprintera Marina Baboi, atletul buzoian numărul 1 în ultimii ani, consideră că este visul oricărui atlet să aibă în orașul natal o asemenea arenă.

Stadionul, care va avea 8 culoare de alergare, va fi acredidat în categoria 4 a Federației Internaționale de Atletism. Pentru a se încadra la acest standard, Primăria Buzău a încheiat un contract cu un consultant german, reprezentant al forului atletic internațional, care a supervizat fiecare etapă în derularea acestui proiect. Oficialul din Germania a precizzat că, la cum este concepută în acest moment arena, va putea găzdui doar competiții naționale.

S JOACHIM HOUBEN, inginer /consultant FIA: „În momentul de față, acest stadion poate fi utilizat doar pentru competiții naționale de atletism dar, pe viitor, va putea găzdui și turnee internaționale”.

„Ca să poată găzdui competiții internaționale, stadionul trebuie să dispună de o tribună mai mare dar și de vestiare mai spațioase”.

Accesul în arena de atletism va fi gratuit, însă se are în vedere ca intrarea să se facă în baza unei legimații. De asemenea, cei care vor alerga pe stadion vor fi obligați să poate un echipament corespunzător.

Arena dispune de o tribună cu 350 de locuri și va fi dotată cu o instalație de nocturnă.  Investiţia Primăriei Buzău la stadion se ridică la aproape 8 milioane de lei, bani din bugetul local al orașului.

Related posts