NOI SUCCESE

Succes după succes înregistrat de Secția de Oină din cadrul Clubului Sportiv Municipal Râmnicu Sărat. Echipa de senioare a devenit vicecampioană națională în cadrul Campionatului Național de Oină, care s-a desfășurat la sfârșitul săptămânii trecute. De asemenea, la Cupa României și la Campionatul Național pe Iarbă, fetele, antrenate de profesorul Cosmin Bălan, au câștigat medaliile de bronz. Antrenorii de la CSM Râmnicu Sărat care au readus oina în atenția comunității locale sunt mândri de rezultatele obținute și vor ca, în următorii cinci ani, Secția de Oină să devină principala pepinieră…

Detalii

IRITAT DE SITUAȚIA DE LA F.C. BUZĂU

La nici trei luni de la înființare, apar deja tensiuni în jurul noului club de fotbal din Crâng, FC Buzău. Nemulțumirile, deși nu prea explicite, au fost exprimate chiar de către președintele Consiliului Județean Buzău, Petre Emanoil Neagu, în ședința extraordinară din această săptămână. Neagu s-a arătat destul de iritat de situația de la echipa buzoiană și i-a acuzat de lipsă de transparență pe noii conducători ai clubului de fotbal din Crâng. Criticile au fost formulate în contextul în care președintele Consiliului Județean a anunțat că, la jumătatea lunii august,…

Detalii

A DOUA ÎNFRÂNGERE

FC Buzău a suferit a doua înfrângere consecutivă în actualul sezon, după ce a pierdut, pe teren propriu, partida cu Universitatea Cluj în runda secundă din Liga 2 de fotbal. Partida disputată, ieri, 8 august 2021, pe stadionul din Crâng, s-a terminat cu victoria oaspeților, scor 1-0. Singurul gol a fost reușit de Albert Voinea în minutul 9, în urma unui contraatac. Blejdea a pătruns pe flancul stâng al buzoienilor, a centrat perfect, iar Voinea s-a demarcat și a trimis în plasă din 4 metri. De altfel, Blejdea și Voinea…

Detalii

CUPLAJ PE STADIONUL DIN CRÂNG

Stadionul Gloria din Buzău va găzdui, duminică, 8 august 2021, două meciuri oficiale, unul de Liga 1 și altul de Liga 2. Ziua va fi deschisă de jocul echipei din Crâng, FC Buzău, cu Universitatea Cluj, din etapa a 2-a a Ligii 2, la ora 12:00. Ulterior, de la ora 19:00, va avea loc meciul Chindiei Târgoviște cu Dinamo, din etapa a 4-a a campionatului Liga 1. Chindia a anunțat miercuri dimineață că intrarea generală pe stadionul din Buzău la jocul cu Dinamo va costa 15 lei. La meciul celor…

Detalii

DUEL BUZOIAN ÎNCĂ DIN START

Ghinion pentru echipele buzoiene din liga a 3-a la tragerea la sorți pentru faza a doua a Cupei României la fotbal. Metalul Buzău și CSM Râmnicu Sărat se vor întâlni săptămâna viitoare, pe 11 august, în turul al doilea din Cupei României, într-o partidă de interes microbiștii din tot județul. Având în vedere rezultatele recente, Metalul pornește cu prima șansă, dar, în mod cert, partida va fi una echilibrată. Dacă anul trecut buzoienii nu au făcut neapărat un obiectiv din a avansa în cea mai veche competiție națională, Vali Stan…

Detalii

NOI PERFORMANȚE

Noi rezultate excepționale obținute de echipele de oină ale CSM Râmnicu Sărat. Echipa de juniori 1 a obținut titlul de campioană națională, iar echipa de Juniori 2 a devenit vicecampioana României la oină. La capătul unei demonstrații de forță, echipa de Juniori 1 din Râmnicu Sărat și-a trecut în cont titlul național la oină, depășind formații puternice, Izvorul Chiuiești, echipă clasată pe locul 2, și  Hoina Craiova, ocupanta locului 3. Săptămâna aceasta, echipa de fete a secției de oină de la CSM Rm. Sărat va participa la cinci competiții: Campionatele Naționele,…

Detalii

DEBUT CU STÂNGUL

FC Buzău a debutat cu stângul în campionatul Ligii secunde de fotbal. Echipa antrenată de Cristi Pustai a pierdut meciul disputat în deplasare, la Mediaș, cu FC Hermannstadt. Buzoienii au fost cei care au deschis scorul, prin Cristian Ciobanu, în minutul 26, după o fază de contraatac și un șut plasat, pe jos, lângă bară, din afara careului. Lotul superior pe care Măldărășanu îl are la fosta prim-divizionară FC Hermannstadt s-a văzut însă mai apoi, până în pauză. Silviu Balaure a reușit egalarea în minutul 43, din 6 metri central,…

Detalii

ANTRENOR NOU LA SCM GLORIA BUZĂU

Cu câteva zile înainte de startul pregătirilor, SCM Gloria Buzău și-a schimbat antrenorul. Clubul buzoian de handbal feminin se desparte de Ovidiu Mihăilă după 2 ani, perioadă în care s-a calificat de fiecare dată în Liga Europeană. Conducerea Gloriei s-a orientat către un alt antrenor valoros din România, Aurelian Roșca, cu o bogată experiență în Liga Florilor. Printre altele, antrenorul de la Vâlcea a pregătit și marile puteri CSM București și HCM Baia Mare. Ultimul club la care a activat a fost Dunărea Brăila. Performanța de vârf a atins-o însă…

Detalii

ZVONURI DEZMINȚITE

Oficialii echipei feminine de handbal SCM Gloria Buzău dezmint zvonurile potrivit cărora jucătoarele primesc salarii uriașe, cuprinse între 7.000 și 10.000 de euro. Astfel de cifre amețitoare au fost vehiculate, atât în lumea handbalului, cât și în presa națională, având în vedere că SCM Gloria Buzău este finanțată de Primăria Buzău, din bani publici. Chiar și antrenorul Zalăului, Gheorghe Tadici a afirmat, ca o aluzie la remunerațiile de la Buzău, că Liga Florilor s-a transformat într-un campionat al primăriilor, oarecum inechitabil, pentru cluburile cu potență financiară modestă. Ca drept la…

Detalii

O LEGENDĂ A HANDBALULUI S-A ÎNTORS ACASĂ

Eveniment emoționant, ieri, în sala Liceului cu Program Sportiv „Iolanda Balaș Soter” din Buzău. Cu o zi înainte de împlinirea a 75 de ani, Cornel Penu, “legendă  vie” a handbalului mondial, a revenit în orașul în care a copilărit, pentru a primi un omagiu, din partea iubitorilor sportului și autorităților buzoiene.  Dublul campion mondial, Cornel Penu nu a ezitat să stea câteva minute în poartă, în cadrul unui joc de copii, arbitrat de arbitrii internaționali buzoieni Simona Stancu și Vasile Pavel. Municipalitatea buzoiană, în frunte cu edilul Constantin Toma, i-a…

Detalii