După ce a cucerit nenumărate titluri și medalii, în ringurile de box din întreaga lume, buzoianca Stela Duță a obținut o primă performanță și ca antrenor. Elevul său, Gabriel Alexandru Gherghe, a reușit să urce pe ultima treaptă a podiumului la categoria 75 de kilograme, la Cupa României de Tineret, găzduită anul acesta de Brăila. Sportivul buzoian practică boxul de doar doi ani, primii pași în ring fiindu-i ghidați de maestrul Constantin Voicilaș. Steluța Duță i-a devenit antrenoare în luna iulie. Pentru Steluța Duță este o performanță remarcabilă, în contextul…
DetaliiCategorie: SPORT
ÎȘI SCHIMBĂ ECHIPA!
SCM Gloria Buzău își schimbă, aproape în totalitate, echipa. Nu mai puțin de 7 handbaliste vor pleca de la clubul buzoian, în locul lor urmând a fi aduse alte jucătoare. Prima pe lista plecărilor este Marta Batinovic, una dintre cele mai apreciate sportive ale Gloriei, în ultimele două sezoane. Ea s-a înțeles deja cu CSM Măgura Cisnădie. Pentru portărița cu origini croate, va fi al treilea stagiu românesc, după experiențele de la Buzău și Râmnicu Vâlcea. La Râmnicu Vâlcea va pleca celălalt portar al Gloriei, Raluca Kelemen. Tânăra de 24 de…
DetaliiCEI MAI BUNI SPORTIVI, PREMIAȚI
Cei mai buni sportivi din Râmnicu Sărat vor fi premiați săptămâna viitoare, în cadrul Galei sportului râmnicean. Evenimentul va avea loc marți la Sala Municipală de Sport ,,Vasile Ștefan,, și va reuni sportivii și antrenorii Clubului Sportiv Municipal, dar și autorități, părinți și bunici. În cadrul Galei vor fi prezentate competițiile și rezultatele obținute de reprezentanții CSM Rm. Sărat pe parcursul anului. La finalul evenimentului, sportivii vor primi daruri de la Moș Crăciun. În cadrul Clubului Sportiv Municipal Râmnicu Sărat activează 11 secții: fotbal, baschet, atletism, handbal, tenis de masă,…
DetaliiNOI SUCCESE
Noi medalii pentru echipele de oină a Clubului Sportiv Municipal Râmnicu Sărat. Sportivele antrenate de Cosmin Bălan s-au întors de la Campionatele Naționale de oină în sală, de la Vatra Dornei, cu două medalii. Echipa de junioare 1 a obținut medalia de argint și titlul de vicecampioană națională, iar echipa de senioare a obținut medalia de bronz. Sportivele din Rm Sărat se pregătesc acum pentru ultima competiție din acest an calendaristic, care se va desfășura în weekend. Ele țintesc, și de această dată, noi medalii. Și echipele de băieți din…
DetaliiZECI DE MEDALII STRĂLUCITOARE
Rezultate excepționale obținute de karatiștii Clubului Sportiv Municipal Râmnicu Sărat. Sportivii. Sportivii antrenați de sensei Costică Lambru au cucerit la Campionatul Național de Karate Shotokan nu mai puțin de 48 de medalii, dintre care, 19 medalii de aur. Medaliile obținute demonstrează nu doar talentul micilor karatiști, ci munca și implicarea de care au dat dovadă pe parcursul competiției. Pentru karatiștii Clubului Sportiv Municipal Râmnicu Sărat urmează altă perioadă de antrenamente intense, pentru participarea la alte competiții. În ultimii ani, karatiștii din Rm Sărat au obținut rezultate notabile la toate concursurile…
DetaliiMECI IMPORTANT
Meci important, dar și extrem de dificil pentru CSM Râmnicu Sărat, în etapa a 9 a, a Ligii a III-a la fotbal. Vineri, de la ora 15.00, formația râmniceană va întâlni pe teren propriu CSM Focșani, una dintre echipele pretendente la promovare în acest sezon. Este și motivul pentru care suporterii formației din Rm. Sărat sunt așteptați în număr cât mai mare pe stadionul municipal, pentru a sustine echipa. Râmnicenii au posibilitatea de a se deplasa la stadion cu autocarul suporterilor, care va porni la ora 14.10 din fata Primăriei…
DetaliiTOȚI RÂMNICENII LA STADION!
Meci important, vineri, în Liga a III-a la fotbal! CSM Râmnicu Sărat va întâlni, pe stadionul municipal, formația Aerostar Bacău, într-un meci contând pentru etapa a VII-a. CSM Rm. Sărat – Aerostar Bacău, derby-ul Seriei a 2-a a Ligii a III-a, va începe la ora 15.00. Intrarea este liberă! CSM Rm. Sărat, echipă care înaintea acestei etape se clasează pe locul 2, speră să continue parcursul impresionant de până acum, cu cinci victorii și un egal. De partea cealaltă, Aerostar Bacău, o formație cu ambiții de promovare în Liga a…
DetaliiDIN NOU, ÎN CUPELE EUROPENE!
Handbalistele de la SCM Gloria Buzău vor juca, din nou, în cupele europene! Aceasta după ce Federația europeană de Handbal a acordat un wild-card vicecampioanei României, CSM Bucureşti, pentru participarea în sezonul viitor al Ligii Campionilor la handbal feminin. Bucureştencele eliberează, astfel, un loc în Liga Europeană, de care va beneficia echipa buzoiană, locul 5 în Liga Naţională sezonul trecut, o poziţie, iniţial, în afara cupelor europene. România are alocate în această competiţie trei locuri, iar SCM Gloria Buzău se va alătura fetelor de la SCM Rm. Vâlcea şi Măgura…
DetaliiREZULTATE SPECTACULOASE LA OINĂ
Campionatul Național de Oină – Junioare a adus multă bucurie pe terenul municipal de sport din Râmnicu Sărat. Competițiile s-au încheiat cu o festivitate de premiere la care au participat sportivele, antrenorii, dar și autoritățile locale și județene. În cadrul Campionatului Național de Oină – Junioare, Clubul Sportiv Municipal Râmnicu Sărat a obținut titlul de Campioană Națională la Junioare I – Under 18. Organizatorii și participanții au felicitat toate echipele participante pentru modul în care s-au prezentat în cele trei zile, pentru rezultatele obținute și speră ca această competiție să contribuie la susținerea…
DetaliiANTENOR NOU LA HC BUZĂU
HC Buzău are un nou antrenor! Gabriel Armanu a acceptat oferta grupării de primă ligă, după ce, până luna trecută, activase la CSM Vaslui. Armanu îl înlocuiește la formația din Buzău pe sârbul Pero Miloșevici, cel care și-a anunțat demisia imediat după ultima etapă a sezonului. Noul tehnician a semnat un contract cu o durată de 3 ani iar obiectivul fixat pentru primul sezon este clasarea între primele 8 echipe ale Ligii Zimbrilor. Abia apoi, în funcție și de buget, se va putea vorbi despre o eventuală prezență în cupele…
Detalii