CONCURS DE ȘAH

Jocul de șah atrage tot mai mulți tineri, iar studiile realizate demonstrează faptul că acest sport ajută la dezvoltarea mai multor abilități mentale. Specialiștii consideră că practicarea acestui joc duce la creșterea coeficientului de inteligență, dar încurajează și gândirea critică și creativă. Este și motivul pentru care conducerea Școlii Gimnaziale ”Vasile Cristoforeanu” din Râmnicu Sărat organizează o nouă ediție a Cupei „Vasile Cristoforeanu” la Șah. Competiția a devenit deja o tradiție pentru unitatea de învățământ și se adresează mai multor categorii de vârstă. La edițiile din anii trecuți au participat…

Detalii

AU RATAT TITLUL LA SENIORI

Echipa de oină a CSM Rm Sărat a ratat un nou titlu la seniori la Campionatul Național de Oină în Sală, competiție organizată, la Rm Sărat, zilele trecute. Deși erau favoriți la o nouă medalie de aur, râmnicenii, campioni en titre, au ratat cel de-al treilea titlu consecutiv, clasându-se doar pe locul al treilea. Competiția s-a derulat pe sistem play-off, iar buzoienii au pierdut două partide, împotriva unor cluburi cu nume mai puțin rezonante, câștigând, însă, duelul cu marea rivală Frontiera Tomis Constanța. Astfel, cu doar opt puncte, CSM Rm.…

Detalii

HAGI VINE LA BUZĂU!

Gheorghe Hagi vine la Buzău pentru meciul din etapa a 11–a din Superligă dintre Gloria și Farul. Antrenorul și, în același timp, și patronul echipei constănțene va fi atracția fanilor care vor veni să urmărească partida pe stadionul din Crâng. Potrivit informațiilor organizatorilor, bilete au fost deja vândute în număr mare și se așteaptă ca stadionul să fie aproape plin, mai ales că meciul este și la o oră considerată convenabilă de către microbiști. Meciul va avea loc duminică, 29 septembrie, de la  16.00. Este de așteptat ca cel mai…

Detalii

PROMOVEAZĂ TINERII SPORTIVI

Clubul  Sportiv Municipal Râmnicu Sărat încurajează copiii și tinerii din localitate să practice un sport pentru a se dezvolta armonios. Ușa clubului este deschisă pentru toți cei care vor să se înscrie în cadrul secțiilor sportive. Fotbal, baschet, atletism, handbal, tenis de masă, box, karate, judo, volei, oină și culturism sunt ramurile sportive care îi așteaptă pe tinerii dornici de mișcare. Și pentru reprezentanții echipei de fotbal, susținerea și promovarea copiilor este cel mai important obiectiv. CSM Râmnicu Sărat are încheiat un protocol de colaborare cu Liceul Teoretic „Ștefan cel Mare”…

Detalii

O GAZDĂ… ,,INTERNAȚIONALĂ”

Buzăul va fi gazda meciului de handbal masculin al echipei naționale de seniori pentru preliminariile Campionatului European din 2026. Evenimentul va fi organizat la Sala Sporturilor „Romeo Iamandi”, pe 10 noiembrie 2024, sub egida Federației Române de Handbal. Consiliul Județean Buzău, în calitate de co-organizator, va contribui cu o sumă consistentă pentru organizarea meciului internațional România – Polonia. Este vorba despre 100.000 lei, sumă necesară pentru susținerea parțială a unor costuri aferente stagiilor de pregătire și respectiv organizării partidei, la Buzău. Cofinanţarea se asigură de la bugetul propriu al judeţului…

Detalii

UN NOU ANTRENOR

Gloria Buzău are un nou antrenor! Este vorba despre Eugen Neagoe, antrenor de 57 de ani, care a pregătit-o ultima dată pe FC Argeș. În cariera sa de tehnician, Neagoe a mai antrenat la Universitatea Craiova, Pandurii, Drobeta Turnu Severin, FCSB, Poli Iași, Dinamo, Sepsi, Hermannstadt, Astra și U. Cluj. Instalarea lui Eugen Neagoe pe banca echipei din Crâng surpvine după ce clubul buzoian a reziliat contractul cu Andrei Prepeliță, antrenorul care a promovat gruparea din Crâng în Superligă. Cele două părți s-au despărțit amiabil, nefiind vorba despre o desfacere…

Detalii

COMPETIȚIE DE SUCCES

Cea de-a doua ediție a Turneului Național ,,Râmnicu Sărat Beach Volleyball Open 2024,, s-a dovedit a fi un real succes. Evenimentul sportiv a fost organizat, în perioda 15 – 18 august, cu ocazia Zilelor Municipiului Râmnicu Sărat, iar la competiție au participat 18 echipe de fete și băieți. Ca și noutate, în acest an, terenul de volei pe nisip a fost amplasat în Parcul Central, iar  jocurile s-au disputat inclusiv în nocturnă. Premierea câștigătorilor, arbitrilor, colaboratorilor și sponsorilor celei de-a doua ediții a Râmnicu Sărat Beach Volleyball Open a fost…

Detalii

GATA DE DEBUT ÎN SUPERLIGĂ

Începe Liga 1, iar Gloria Buzău, proaspăt promovată, va debuta în noul sezon, în deplasare, la Petrolul Ploiești. Partida va avea loc, luni, 15 iulie, de la ora 21.30, pe Arena „Ilie Oană” din Ploiești. Gazdele întâlnirii au pus déjà în vânzare biletele pentru acest meci, tichetele putând fi cumpărate chiar și în ziua disputării partidei. Prețurile biletelor sunt cuprinse între 15 lei la peluze și 300 de lei la loje. În tribune prețurile sunt cuprinse între 35 și 60 de lei. Pentru cei care vor să fie prezenți pe stadionul…

Detalii

PROMOVARE ISTORICĂ

  Performanță istorică pentru Metalul Buzău. Formația buzoiană va juca în liga a 2-a, după ce s-a impus, în fața celor de la CSM Focșani, în meciul retur al finalei pentru promovare. Buzoienii au câștigat cu 2-0, după ce în tur pierduseră, la Focșani, cu 2-1. Metalul a început cum nu se poate mai bine partida decisivă de pe teren propriu. După numai 5 minute, buzoienii au deschis scorul prin Alin Manea. Mijlocașul a urmărit balonul respins de Niczuly, după un șut expediat de Borțoneanu, și a trimis în plasă,…

Detalii

PRIMA MUTARE

Gloria Buzău a bifat prima mutare, după promovarea în SuperLigă, dar nu la nivelul lotului de jucători, ci al conducerii clubului. Echipa din Crâng a anunțat că a ajuns la un acord cu Cristian Bălașa, în vârstă de 51 de ani, pentru ca acesta să preia funcţia de preşedinte executiv al clubului. Cu o activitate de opt ani în administraţie la echipele Chindia Târgovişte şi Concordia Chiajna, Cristian Bălaşa este cunoscut şi ca fotbalist. Acesta a evoluat la formaţii precum Chindia Târgovişte, FC Argeş, Farul Constanţa sau Concordia Chiajna. La…

Detalii