Din această lună, locuitorii municipiului Buzău vor plăti mai mult pentru ridicarea gunoiului. Tarifele au fost majorate, la solicitarea operatorului de salubrizare și au fost aprobate recent de Consiliul Municipal. Majorarea tarifului la gunoi este cauzată de creșterea salariului minim de la 1 iulie. Asta înseamnă că, în cazul persoanelor fizice, tarifele cresc la 26,27 lei, fără TVA, de persoană. Concluzia este că ori de câte ori va crește salariului minim, acest lucru se va răsfrânge în facturile buzoienilor. Explicațiile reprezentanților firmei de salubrizare din Buzău nu sunt însă agreate…
DetaliiCategorie: ADMINISTRATIV
POST IMPORTANT ÎN PRIMĂRIE
Municipiul Buzău va avea un administrator public. Înființarea noului post important din Primăria Buzău a fost aprobată în cea mai recentă ședință a Consiliului Local Municipal. Viitorul administrator public va fi desemnat direct de către primarul Constantin Toma, urmând a fi, practice, mână dreaptă a edilului. Durata contractului de management a administratorului nu poate depăși durata mandatului primarului care l-a numit. Pentru moment nu se cunoaște numele celui ce va ocupa această funcție, începând cu 1 iulie 2024. Funcția de administrator public este esențială pentru asigurarea unei bune gestionări a…
DetaliiDOUĂ ȘCOLI VOR FI REABILITATE
Autoritățile locale din Râmnicu Sărat intenționează să renoveze două unități de învățământ din municipiu. Administrația locală are în plan renovarea clădirii Liceului Teoretic „Ștefan cel Mare” și cea a Școlii Gimnaziale „Constantin Brancoveanu”, în vederea îmbunătățirii eficienței energetice. Investiția se va finanța prin Programul Regional Sud-Est. La ultima ședință a Consiliului Local Municipal Râmnicu Sărat s-au aprobat proiectele și cheltuielile aferente celor două proiecte. Investiția urmărește reabilitarea termică a clădirilor, respectiv reducerea emisiilor de carbon, dar și consolidarea acestora în funcție de riscurile identificate, inclusiv risc seismic.
DetaliiUN MINISTER AL APEI, MĂSURĂ ANTISECETĂ
Seceta repetată, care se exacerbează în mod constant – amenințând agricultura și aprovizionarea noastră cu alimente – se numără printre provocările majore cu care se confruntă tot mai mult locuitorii județului Buzău, și nu numai. Așadar, ce se poate face pentru a rezolva această problemă? O soluție ar fi, potrivit conducerii Companiei de Apă Buzău, înființarea unui for superior, care să se ocupe strict de acest aspect. Mai exact, se dorește înființarea unui Minister al Apei, care să vină cu o strategie la nivel național pentru rezolva problemelor apărute, în…
DetaliiMODIFICĂRI ÎN INSTITUȚIILE PUBLICE DIN RÂMNICU SĂRAT
În unele instituții publice locale din Râmnicu Sărat vor apărea modificări în perioada următoare. Și în structurile Primăriei municipiului vor fi schimbări, iar refoma din administrația publică locală, propusă de Sorin Cîrjan, primarul municipiului Râmnicu Sărat, încă din primul său mandat, are rolul de a oferi servicii de calitate și a consolida relația cu cetățeanul. Și Instituția SC Piețe, Târguri și Oboare Râmnicu Sărat va fi reorganizată în perioada următoare. Edilul și-a propus și continuarea reformei Administrația Domeniului Public, dar vrea să apară modificări și în modul în care funcționează…
DetaliiREFACEREA MOBILIERULUI STRADAL
Înfrumusețarea și întreținerea spațiilor publice este una dintre prioritățile Administrației Domeniului Public Râmnicu Sărat. În acestă perioadă, angajații ADP au avut în vederea refacerea mobilierului stradal avariat din mai multe zone ale orașului. Astfel, băncuțele și ghivecele din lemn au fost revopsite sau reînlocuite. Reprezentanții Administrației Domeniului Public Râmnicu Sărat au realizat și o achiziție de noi coșuri de gunoi și băncuțe pentru a fi montate în parcurile din municipiu. În această perioadă, echipele ADP Râmnicu Sărat au desfășurat o serie de lucrări specifice sezonului cald, precum amenajarea și întreținerea…
DetaliiCONFIRMAȚI ȘI… TRIMIȘI ÎN VACANȚĂ
Comasarea electorală pusă la cale de PSD și PNL, prin care alegerile locale au fost organizate în aceeași zi cu cele europarlamentare, a creat o situație cel puțin ilară în România. Mai exact, deși și-au câștigat mandatele, consilierii locali și cei județeni, la fel ca și primarii ori președinții de consilii județene, nu vor putea veni la muncă decât peste câteva luni. Este și cazul celor 32 de consilieri județeni din Buzău, care au primit certificatele constatatoare, prin care li se certifică mandatele, dar care se vor reuni în noua…
DetaliiSE OPREȘTE APA ÎN TOT ORAȘUL!
Furnizarea apei se va opri în municipiul Râmnicu Sărat. De miercuri, 19 iunie, începând cu ora 13.00 și până joi, la ora 06.00, Compania de Apă Buzău va sista furnizarea apei în tot orașul. Reprezentanții instituției recomandă cetățenilor să asigure rezerve suficiente de apă pentru a acoperi necesarul din acest interval. Furnizarea apei se va opri, urmare a două lucrări de investiții, care vizează modernizarea hidraulicii de la Gospodăria de Apă Podgoria, dar și lucrări de conectare a conductelor noi de aducțiune și a rezervoarelor noi, executate prin Programul Operational…
DetaliiPROIECTE PENTRU DEZVOLTAREA COMUNEI
Vasile Iftinoiu și-a propus să continue proiectele de dezvoltare și modernizare în comuna Grebănu. Vasile Iftinoiu, candidatul Partidului Social Democrat, a câștigat la alegerile locale din 9 iunie, peste 75 % din voturi locuitorilor. Noul primar vrea să construiască un dispensar, o sălă de sport, dar să amenajeze și părculețe în fiecare sat. Totodată, edilul are în plan continuarea proiectului în vederea finanțării rețelei de gaze naturale și realizarea rețelei de canalizare. În noul mandat, primarul Iftinoiu dorește stabilitatea și o bună colaborare cu toți reprezentanții Consiliului Local Grebănu. Vasile Iftinoiu…
DetaliiUN NOU MANDAT
Alegerile locale din 9 iunie i-au adus un nou mandat lui Marian Galbenu, candidatul PSD și primarul în funcție al comunei Valea Râmnicului. Edilul a obținut peste 81 % din voturile exprimate de locuitorii comunei. În urma alegerilor, Consiliul Local Valea Râmnicului va avea în componență 11 consilieri locali din partea Partidului Social Democrat, 2 consilieri din partea Alianței Dreapta Unită, un consilier al Partidului Național Liberal și un consilier din partea S.O.S. România. Marian Galbenu speră ca, în următorii patru ani, în Consiliul Local Valea Râmnicului să existe înțelegere și…
Detalii