Procurorii și polițiștii din Buzău instrumentează un dosar penal greu. Este vorba despre un prejudiciu uriaș și în care sunt implicate persoane din Buzău și din alte județe ale țării, dar și din Marea Britanie, Franța, Elveția, Polonia, Italia, Germania, SUA, Slovenia și Georgia. 31 de percheziții au avut loc, miercuri, în Buzău și alte 7 județe. Cele mai multe descinderi, peste 20, s-au derulat în Buzău, cele mai multe concentrate în zona Cislău-Calvini. Potrivit anchetatorilor, cei vizați în acest dosar ar fi câștigat sume colosale, după ce au pus la cale o afacere ilegală în 2018. Primul pas a fost deschiderea unor conturi bancare în Marea Britanie.
Conturile create erau folosite pentru spălarea banilor obținuți din diverse înșelăciuni informatice, înșelăciuni care aveau drept victime oameni de afaceri și alte persoane, atât din Europa, cât și America. Astfel, prin diverse programe informatice, cei care au achiziționat conturile ar fi monitorizat ilegal comunicațiile on-line între diverse persoane și, însușindu-și identitatea virtuală a unuia dintre interlocutori, l-ar fi determinat pe celălalt participant la conversație să direcționeze fondurile financiare în conturile bancare create de săgeți. În acest mod, victima avea reprezentarea că efectuează plata către persoana cu care are o relație comercială. Într-o altă modalitate de înșelăciune, victimele ar fi fost contactate de persoane care s-ar fi recomandat ca făcând parte din departamentul antifraudă al unității bancare la care persoana vătămată deținea contul și era înștiințată că există o tentativă de fraudă în privința sumelor de bani care existau în depozitul său. Acestuia i se recomanda să mute fondurile într-un alt cont, ce ar fi fost creat în fapt de către gruparea de criminalitate organizată.