GREVĂ DE AVERTISMENT ÎN SPITALE

Va fi grevă de avertisment, de două ore, în spitalele din Buzău, la începutul săptămânii viitoare. Pe 20 iulie, unitățile sanitare din județ își vor suspenda activitatea între orele 09:00 și 11:00, timp în care vor fi asigurate doar urgențele medicale. În acest context, sindicaliștii de la Sanitas le recomandă buzoienilor, care nu se confruntă cu o urgență, să evite să ajungă la spital pe perioada grevei. Reprezentanții Sanitas Buzău precizează că protestul vizează în general condițiile din spitale, care se confruntă cu tot mai multe lipsuri și personal insufcient.…

Read More

SFÂRȘITUL DOSARULUI CU ȘINĂ?

,,Război” total împotriva birocrației și a dosarului cu șină în județul Buzău! Consiliul Județean se pregătește să dea o lovitură dură hârțogăriei, printr-o investiție masivă în digitalizare, estimată la peste un milion și jumătate de euro. Fondurile ar urma să fie asigurate prin Agenția pentru Dezvoltare Regională și au ca scop transformarea radicală a modului în care instituția interacționează cu cetățenii. Planul administrației județene prevede eliminarea definitivă a cozilor și a timpilor de așteptare, reducerea drastică a costurilor și o transparență totală. Revoluția digitală nu se va opri doar în…

Read More

SIGURANȚA COPIILOR, O PRIORITATE

Siguranța copiilor transportați cu mașina trebuie să fie o prioritate pentru fiecare părinte și conducător auto. Este și recomandarea polițiștilor, care atrag atenția că folosirea corectă a scaunului auto reduce riscurile în cazul unui accident și poate face diferența între viață și tragedie. Mulți părinți consideră că o distanță scurtă parcursă cu mașina nu reprezintă niciun pericol, însă accidentele se pot produce oricând, chiar și în apropierea casei. Fiecare copil trebuie să fie transportat într-un scaun auto potrivit vârstei, greutății și înălțimii sale, montat corect și utilizat de fiecare dată,…

Read More

ANUNȚ PUBLIC

U.A.T. JUDEȚUL BUZĂU anunţă publicul interesat asupra depunerii solicitării de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „ Realizarea unor capacități de stocare pentru energie electrică, la UAT județul Buzău”, propus a fi amplasat în comuna Beceni, intravilan, sat Gura Dimieni , identificat prin NC 200015, comuna Beceni, județul Buzău. Informaţiile privind proiectul propus pot fi consultate la sediul Direcției Județene de Mediu Buzău, din municipiul Buzău, str. Sf.Sava de la Buzău, nr. 3 şi la sediul titularului din municipiul Buzău, Bulevardul Nicolae Bălcescu, nr. 48, județul Buzău, în zilele…

Read More

ANUNȚ PUBLIC

U.A.T. JUDEȚUL BUZĂU anunţă publicul interesat asupra depunerii solicitării de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „ Realizarea unor capacități de stocare pentru energie electrică, la UAT județul Buzău” propus a fi amplasat în municipiul Buzău, intravilan, T 37, P 666, 667, 668, identificat prin NC 76179, județul Buzău. Informaţiile privind proiectul propus pot fi consultate la sediul Direcției Județene de Mediu Buzău, din municipiul Buzău, str. Sf.Sava de la Buzău, nr. 3 şi la sediul titularului din municipiul Buzău, Bulevardul Nicolae Bălcescu, nr. 48, județul Buzău, în zilele…

Read More

ANUNȚ PUBLIC

U.A.T. JUDEȚUL BUZĂU, titular al proiectului „ Realizarea unui parc fotovoltaic pentru consum propriu cu capacitate de stocare” anunță publicul interesat asupra luării deciziei etapei de încadrare de către Direcția Județeană de Mediu Buzău, în cadrul procedurii de evaluare a impactului asupra mediului, pentru proiectul „Realizarea unui parc fotovoltaic pentru consum propriu cu capacitate de stocare” propus a fi amplasat în municipiul Buzău, intravilan, T 37, P 666, 667, 668, identificat prin NC 76178, județul Buzău. Proiectul deciziei de încadrare și motivele care o fundamentează pot fi consultate la sediul…

Read More