Atenție, șoferi! Pentru o perioadă de 5 zile, traficul pe podul de la Mărăcineni se va desfășura alternativ. Direcția Regională de Drumuri și Poduri Buzău anunță că, începând de marți, 25 iunie, se vor efectua lucrări de întreținere pe podul de la Mărăcineni, pe sensul de mers Râmnicu Sărat-Buzău. Pentru a minimiza impactul asupra traficului rutier, lucrările se vor efectua pe timpul nopții, în intervalul orar 19:00-06:00. Circulația va fi restricționată, dar fără închiderea completă a traficului. În perioada celor 5 zile în care se vor desfășura aceste lucrări, șoferii…
DetaliiCategorie: INFORMAȚIA DE BUZĂU
FESTIVAL DE JAZZ LA BUZĂU
Buzăul devine timp de 2 zile capitala jazz-ului, eveniment organizat în premieră. Buzău Sounds of Jazz Festival invită publicul la prima ediție, ce se va derula în perioada 28-29 iunie, în municipiu. Prima seară are loc la sala Consiliului Județean Buzău, de la orele 19.00, unde vor concerta ROBERTO MORBIOLI BAND (SUA & Italia), SORIN ZLAT TRIO (România) și VLAD y MARY (România). A doua seară de festival, 29 iunie, se desfășoară în aer liber, în parcul Centrului Muzeal ,,I.C. Brătianu,” tot de la orele 19.00. Publicul va avea ocazia…
DetaliiSUSPICIUNE CONFIRMATĂ
Analizele probelor prelevate de către epidemiologii Direcției de Sănătate Publică Buzău din bucătăria restaurantului de la Vulcanii Noroioși, acolo unde mai multe persoane au luat micul dejun și prânzul, iar mai târziu au ajuns la spital cu dureri abdominale și vărsături, au fost finalizate. Rezultatele arată că a fost toxiinfecție alimentară cu stafilococ. Medicii au prelevat probe de la bucătăresele restaurantului, de la 18 persoane care făceau parte din grupul de cercetași din București, de la produsele servite clienților și de la mancarea pe care aceștia o aveau la ei.…
DetaliiBAZIN DE ÎNOT PENTRU COPII ȘI ADULȚI
Începând de sâmbătă, unul dintre cele mai moderne bazine de înot din județ și-a deschis porțile atât pentru cei mici, cât și pentru adulți. Reprezentanții Consiliului Județean Buzău și cei ai Primăriei Merei au inaugurat joi, bazinul de înot didactic și de agrement, aflat chiar la intrarea în stațiunea Sărata Monteoru. Acesta a fost construit prin Asociația de Dezvoltare Intercomunitară „Sărata Monteoru”. Bazinul este unul didactic, unde copiii vor putea învăța să înoate alături de un instructor care îi va supraveghea atent, dar și de agrement. Costul noului amplasament a…
DetaliiIA, SIMBOL NAȚIONAL
Pe 4 iunie, în România, dar şi în comunităţile româneşti din întreaga lume este marcată Ziua Națională a Iei. Sărbătoarea „cămăşii cu altiţă”, cum mai este denumită ia, a fost iniţiată în anul 2013, de o comunitate online, care a dorit ca bluza tradiţională românească împreună cu tradiţia moştenită din cele mai vechi timpuri, să devină un adevărat brand de ţară. Ziua de 24 iunie coincide cu Sărbătoarea Sânzienelor, urmare a faptului că, în tradiţia noastră populară, acestea erau îmbrăcate în ii. Despre arta meşteşugului popular şi a coaserii iei, în…
DetaliiPERCHEZIȚII LA SUSPECȚI DE BRACONAJ
Un bărbat 47 de ani din Beceni, precum și alte 5 persoane au intrat în vizorul polițiștilor buzoieni, sub suspiciunea de braconaj cinegetic. Se pare că cineva din anturajul bărbatului s-ar fi lăudat că ar avea carne de vânat, iar la scurt timp, oamenii legii au intrat pe fir și au aflat despre afacerile ilegale de pe Valea Slănicului. Nu a durat mult și au descins la domiciliile vânătorului și ale clienților. Deși nu avea autorizație, bărbatul din Beceni mergea frecvent la vânătoare, ucidea fie porci mistreți, fie alte animale…
DetaliiCONFIRMAȚI ȘI… TRIMIȘI ÎN VACANȚĂ
Comasarea electorală pusă la cale de PSD și PNL, prin care alegerile locale au fost organizate în aceeași zi cu cele europarlamentare, a creat o situație cel puțin ilară în România. Mai exact, deși și-au câștigat mandatele, consilierii locali și cei județeni, la fel ca și primarii ori președinții de consilii județene, nu vor putea veni la muncă decât peste câteva luni. Este și cazul celor 32 de consilieri județeni din Buzău, care au primit certificatele constatatoare, prin care li se certifică mandatele, dar care se vor reuni în noua…
DetaliiSOLUȚIE TEMPORARĂ
Medicii de familie sunt puși în situația de a elibera rețete pacienților care suferă de cancer. Este soluția de moment pe care Casa de Asigurări de Sănătate Buzău a găsit-o pentru ca bolnavii să-și poată intra în posesia medicamentelor ce le sunt atât de necesare. Totul s-a ajuns la această situație din cauză că medicul oncolog care îi trata a ieșit la pensie. Vorbim aici despre aproape o mie de pacienți au rămas practic … ,,în aer”, după cum anunța directorul Casei Județene de Asigurări de Sănătate Buzău. Nici restul…
DetaliiDEMONSTRAȚIE DE ÎNDEMÂNARE
Cerul deasupra Buzăului a prins viață în acest weekend, la Boboc, atunci când avioane NATO, inclusiv F18, Eurofighter și F16, au participat la mult așteptatul eveniment „Air Show-BOBAS 2024”. Ajuns la a 14-a ediție, mitingul aviatic a adunat peste 15 mii de oameni, care au urmărit de la sol, spectacolul oferit de piloții și parașutiștii militari și civili. La Baza Aeriană de la Boboc, regii aerului s-au înălțat spre cer salutând mulțimea. Looping-urile sau zborurile în picaj au făcut deliciul acestui show aviatic. La evenimentul din weekend, spectatorii au putut…
DetaliiCEREMONII ȘI DEMONSTRAȚII MILITARE, LA BUZĂU
,,Militarii reprezintă pilonii pe care se sprijină siguranţa şi suveranitatea naţiunii române”. Este declarația făcută sâmbătă de prim-ministrul Marcel Ciolacu, aflat la Buzău, la o suită de evenimente care aduc în prim plan militarii români. Astfel, demintarul a fost prezent pe bulevardul Unirii Nord, acolo unde a fost inaugurată oficial ,,Galeria Eroilor Aerului”, pe care Primăria Buzău a închinat-o aviatorilor și parașutiștilor militari. În aceeași zi a fost dezvelită și o statuie închinată cercetașilor și parașutiștilor militari. Cele două evenimente au marcat Ziua Eroilor, Ziua Parașutiștilor Militari și Ziua înființării…
Detalii