Un incendiu de vegetație puternic, izbucnit joi după-amiază, în Răducești, comuna Topliceni, i-a pus pe jar pe pompierii buzoieni. Flăcările și fumul gros degajat erau vizibile de la kilometri distanță. A fost o luptă contracronometru pentru salvatori, mai ales că flăcările amenințau să se extindă rapid din cauza vântului și a uscăciunii din zonă. Nenorocirea a fost anunțată în jurul orei 16:00 și în scurt timp, flăcările au pârjolit o suprafață de peste 15 hectare. Cinci autospeciale de stingere cu apă și spumă, cu un efectiv de peste 20 pompieri erau la locul intervenției.
Incendiul amenința totul în jur și riscul de a se apropia de zona locuită era major. În imediata apropiere a focului se afau culturi de porumb, dar și furaje, la care flăcările puteau ajunge în orice moment amplificând dezastrul. După aproape 6 ore, pompierii au reușit să lichideze incendiul. Rezultatul – o suprafață de aproximativ 80 de hectare s-a făcut scrum. Pompierii au aflat și care a fost cauza prăpădului de ieri.
Pompierii buzoieni reamintesc cetățenilor că, arderile de vegetație sunt interzise, iar nerespectarea se sancționează cu amenzi de până la 15.000 lei pentru persoane fizice, iar pentru persoanele juridice de la 50.000 lei la 100.000 lei.