POMPE VERZI, CONSUM URIAȘ

Prefectura Buzău trece la energia verde printr-un nou proiect de stocare a energiei electrice produse din surse regenerabile. Inițiativa a primit deja undă verde în Consiliul Tehnico-Economic al Ministerului Afacerilor Interne, care a aprobat  finanțarea acestei investiții majore. Proiectul are o valoare totală de peste 520.000 de lei și este finanțat integral din Fondul pentru modernizare. Prin instalarea acestor capacități de stocare, Prefectura Buzău va deveni mai independentă energetic și va reduce costurile. Clădirea instituției, reabilitată la începutul primăverii acestui an, dispune de panouri fotovoltaice. Totuși, conducerea Prefecturii spune că, deși cheltuielile pe curent au fost reduse cu aproape 20 la sută, au fost însă unele costuri, destul de consistente, care nu au fost luate în calcul.

Cu ocazia finalizării reabilitării, sediul Prefecturii Buzău a fost situat în clasa A+ de eficiență energetică. Au fost instalate peste 100 de panouri fotovoltaice și 3 panouri solare, încălzirea și răcirea fiind realizată prin intermediul unor pompe de căldură de mare capacitate, recuperatoare de căldură și management automatizat al parametrilor de funcționare.

Fondurile sunt asigurate prin Programul-Cheie destinat entităților publice care dezvoltă capacități de stocare a energiei regenerabile. După aprobarea sumei exacte de către minister, autoritățile buzoiene vor continua procedurile tehnice în ritm alert pentru implementarea rapidă a proiectului.

Related posts