SĂNĂTATEA, SACRIFICATĂ ÎN ȘCOALĂ

Școala este grea…la propriu. Dovadă numărul tot mai mare de copii care se prezintă la medic cu probleme la coloana vertebrală, tocmai din cauza ghiozdanelor prea grele pe care le cară în spate. La un simplu calcul, cărţile şi caietele ajung să cântărească până la 5 -7 kilograme. La acestea se adaugă alte 2 kilograme, reprezentând ghiozdanele solide, cumpărate de părinţi ca să reziste cât mai mult timp. Așa se face că elevii de gimnaziu, cu vârste între 11 și 14 ani, ajung să care în jur de 10 kilograme zilnic, față de 4 cât sunt recomandate. În aceste condiții, dacă un elev trebuie să ia cu el la școală toate cărțile de care are nevoie, atunci singura soluție ar fi să-i fie cumpărat un ghiozdan cu roți, un troller. Medicii ortopezi din Spitalul Municipal Rm Sarat atrag atenția că un copil nu ar trebui să transporte mai mult de 10% din propria greutate.

Alături de greutatea ghiozdanului, purtatul acestuia numai pe un umăr cumulează factorii de risc pentru durerile importante de spate. Din acest motiv, atât părinții, cât și profesorii, trebuie să încurajeze elevii să aibă o postură corectă și să folosească ambii umeri atunci când poartă ghiozdanul. De asemenea, poziţia incorectă din bancă, din faţa computerului, sau atunci când îşi fac temele, toate acestea duc la afecţiuni ale coloanei, precum scolioza.

Scolioza la copii definește o deformare a colonei în formă de ,,S”, care afectează atât zona toracică, dar și pe cea lombară. Cazurile de scolioză la copii s-au înmulțit în ultimii ani în toată lumea. Afecțiunea este cel mai des întâlnită la copiii cu vârste cuprinse între 10 și 18 ani și afectează fetele în proporție mai mare decât băieții. Cifoza este o deviere a coloanei în formă de ,,C”, ca o curbură, o „cocoașă”, care afectează coloana toracală. Medicii atrag atenția că atât scolioza, cât și cifoza nu trebuie ignorate.

În faza de creștere rapidă, preșcolarii și elevii din clasele primare sunt predispuși la modificarea formei coloanei vertebrale cu repercusiuni pe termen lung. Depistarea scoliozei la adolescenți poate fi sesizată de către părinți, mai ales în momentele în care aceștia se schimbă de haine sau la duș. Unul din trei elevi suferă de scolioză şi are nevoie de tratament. În cazurile ușoare, tratarea scoliozei presupune și efectuarea anumitor exerciții, care pot contribui la prevenirea agravării acestei afecțiuni și necesitarea efectuării unei operații.

Related posts