ACCIDENTELE DE MUNCĂ MORTALE, ÎN CREȘTERE

Statistică îngrijorătoare privind accidentele de muncă mortale, la nivelul județului Buzău. Potrivit datelor oficiale ale Inspectoratului Teritorial de Muncă Buzău, pe parcursul anului trecut, în 83 de cazuri de accidente de muncă, 4 au fost mortale. Nici numărul persoanelor rănite în câmpul muncii nu este de neglijat – 80.

Cele mai multe accidente s-au produs în sectorul colectarea, tratarea și eliminarea deșeurilor, în industria alimentară, în fabricarea produselor din cauciuc și mase plastice și în  agricultură, vânătoare și servicii anexe. Accidentele de muncă s-au produs din cauza lipsei măsurilor de siguranță sau ca urmare a unor măsuri inadecvate.

De la începutul acestui an și până acum, la nivelul județului Buzău s-au înregistrat 3 accidente de muncă mortale. Primul a fost înregistrat în luna iulie, când doi bărbaţi au murit în localitatea Săhăteni, la un punct de lucru al unei societăţi cu obiect de activitate creşterea păsărilor. Celălalt accident mortal s-a produs la finele lunii august, în localitatea Ziduri. Un muncitor care lucra pentru amenajarea spațiilor de serviciu care vor deservi Autostrada Moldovei, tronsonul Vadu Pașii-Râmnicu Sărat, a murit după ce a fost surprins de un mal de pământ, la o adâncime de 7-8 metri, fiind acoperit în totalitate.

Related posts