DOUĂ ȘCOLI VOR FI REABILITATE

Autoritățile locale din Râmnicu Sărat intenționează să renoveze două unități de învățământ din municipiu. Administrația locală are în plan renovarea clădirii Liceului Teoretic „Ștefan cel Mare” și cea a Școlii Gimnaziale „Constantin Brancoveanu”, în vederea îmbunătățirii eficienței energetice. Investiția se va finanța prin Programul Regional Sud-Est. La ultima ședință a Consiliului Local Municipal Râmnicu Sărat s-au aprobat proiectele și cheltuielile aferente celor două proiecte. Investiția urmărește reabilitarea termică a clădirilor, respectiv reducerea emisiilor de carbon, dar și consolidarea acestora în funcție de riscurile identificate, inclusiv risc seismic.

Related posts