SPITAL MODERNIZAT

După 50 de ani de activitate, Spitalul Județean Buzău va avea o nouă înfățișare, mai modernă, dar și mai eficientă din punct de vedere energetic. Această schimbare radicală va veni odată cu implementarea unui proiect cu fonduri europene. O altă premieră ce privește Spitalul Județean va fi amenajarea unei secții de reabilitare medicală. Clădirea urmează a fi construită de la zero, în spațiul lateral al unității medicale. Și în acest caz construcția va fi realizată cu fonduri europene, investiția totală fiind de 2 milioane de euro. Proiectul este prevăzut a fi demarat în acest an. De asemenea, tot la capitolul investiții, în curtea Spitalului Județean Buzău va fi construită o clădire pentru arhivă. Potrivit estimărilor, lucrările ar trebui să înceapă spre finalul acestui an sau cel târziu în 2025.

 

Related posts