CURTEA ȘCOLII, O OAZĂ DE VERDEAȚĂ

,,Ziua Copilului’’ fost sărbătorită alt fel la Școala Generală Nr. 16 ,,Ion Creangă” din Buzău. Curtea școlii, odată o suprafață betonată, a fost refăcută complet și transformată într-o adevărată oază de verdeață. În urma lucrărilor din ultimele luni, curtea s-a îmbogățit cu un mini-amfiteatru, o seră didactică, o mini-scenă, un loc de joacă senzorial, un teren de sport multi-funcțional și foarte multe spații verzi. Pe noul teren, elevii pot practica diferite sporturi, de la fotbal, la baschet, păstrându-și astfel un stil de viață activ și sănătos.

Proiectul de la Școala Generală Nr. 16 ,,Ion Creangă” din Buzău a fost inspirat dintr-un model în Franța, din orașul Tours, de pe Valea Loarei, acolo unde tranziția ,,verde” în școli este foarte avansată.

Reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean spun că Buzăul este invidiat de către alte inspectorate școlare din țară, tocmai prin prisma implementării proiectului prin care se poate face școală și în parc, în aproape toate unitățile de învățământ, din municipiu.

De ziua lor, copiii de la Școala Generală Nr. 16 ,,Ion Creangă’’, au primit și cărți, în cadrul proiectului ,,Buzăul citește”, început de Primărie în urmă cu 4 ani. De la debutul său și până în prezent, în cadrul proiectului au fost distribuite elevilor buzoieni, în mod gratuit, peste 300.000 de cărți.

Related posts