Un leu pentru 30 minute. Acesta este tariful pe care buzoienii îl vor plăti, începând cu luna decembrie, pentru a se plimba pe străzile municipiului, cu bicicletele electrice achiziționate de Primărie, în cadrul programului „Velocity Buzău”. Consiliul Local Municipal a aprobat, recent, într-o ședință extraordinară, Regulamentul de utilizare a sistemului de închiriere a bicicletelor. În cadrul dezbaterilor, unii consilieri locali au propus ca, pentru moment, să nu se perceapă nicio taxă, în contextul în care încă nu au fost finalizate pistele de biciclete din oraș.
Primarul Constantin Toma consideră, însă, că prețul nu reprezintă un efort financiar foarte mare pentru buzoieni. Edilul precizează că este nevoie de un tarif pentru închirierea celor aproape 500 de biciclete electrice, tocmai pentru a putea achita societatea care se ocupă de mentenanța acestora.
Propunerea consilierilor a fost, în final, respinsă, iar regulamentul a fost aprobat. Închirierea bicicletelor se va face în baza unui card emis de către Primărie. Buzoienii cu vârsta sub 18 ani pot obţine cardul doar cu acordul unui părinte sau tutore, prin intermediul terminalului, dacă utilizatorul este înregistrat în aplicaţia nextbike.