,,RÂMNICENI LA EI ACASĂ”

Emoții și multă bucurie, ieri, la Râmnicu Sărat. Zeci de râmniceni, reveniți în locurile natale din toate colțurile țării, au sărbătorit cea de-a noua ediție a evenimentului ,,Râmniceni la ei acasă”. După tradiționala primire cu pâine și sare, în Sala Mare a Primăriei Râmnicu Sărat, invitații au avut parte de numeroase surprize din partea organizatorilor. Ca de fiecare dată, toți au fost încântați că sunt acasă, iar revederea locurilor în care au copilărit, dar și reîntâlnirea cu vechi prieteni și colegi le-au umplut sufletele de bucurie.

Organizatorii au reușit să le ofere râmnicenilor o zi de neuitat, în cadrul unei excursii pe Valea Râmnicului. De asemenea, Asociația Culturală ,,Octavian Moșescu” le-a oferit oaspeților o altă surpriză: cel de-al doilea număr al publicației ,,Foaia Râmnicului”.

Autoritățile din Rm Sărat spun că acest eveniment este mereu un prilej de a cunoaște oameni noi, care au reușit să aibă cariere deosebite în alte orașe ale țării. Sorin Cîrjan, primarul Râmnicului, consideră că emoția și bucuria trăite ieri, de cei reîntorși acasă, poate fi un exemplu pentru tânăra generație.

An de an, râmnicenii, stabiliți în alte părți, retrăiesc cu emoție și bucurie momentul reîntoarcerii acasă.

La eveniment au fost prezenți și râmniceni care s-au reîntors acasă, la Râmnicu Sărat, după terminarea studiilor.

Seara, oaspeții evenimentului ,,Râmniceni la ei acasă” au fost invitați la o petrecere de neuitat. Și anul acesta, ansamblul folcloric ,,Crăițele” a încântat râmnicenii cu dansuri tradiționale și cântece populare.

De nouă ani, hora mare a râmnicenilor, îi adună pe toți invitații la un loc.

,,Râmniceni la ei acasă” este un proiect inițiat de fostul judecător Mioara Donea împreună cu autoritățile locale. Evenimentul are loc, în prima joi a lunii octombrie, când râmnicenii stabiliți în alte orașe ale țării revin acasă, ca să se bucure de locurile copilăriei și să-și revadă vechii prieteni și colegi.

Related posts