VOR BANII PENTRU PROIECTELE EUROPENE

Peste 6 milioane de euro are de primit Primăria Buzău de la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene. Acești bani reprezintă datoriile pe care ministerul le are de achitat către administrația buzoiană în cadrul proiectelor finanţate din fonduri europene. În calitate de președinte executiv al Asociației Municipiilor din România, primarul Buzăului, Constantin Toma, a adus în atenție această problemă, atât premierului Marcel Ciolacu, cât și reprezentanților de la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, Ministerul Finanțelor, Ministerul Dezvoltării și de la Ministerul Muncii. În cadrul întrevederii, edilul Buzăului și ceilalți primari de municipii au primit promisiuni că Ministerul Investițiilor va achita aceste datorii, până pe 1 septembrie. Constantin Toma spune că doar pentru proiectul de reabilitare a Pieței Dacia, primăria are de primit peste 1,6  milioane de euro de la Minister.

Plata datoriilor este absolut necesară pentru Buzău, în contextul în care o bună parte din plăți au fost făcute, până acum, din bugetul propriu al municipiului.

 

În cadrul întâlnirii cu premierul Marcel Ciolacu, primarii din toată țara au cerut – pe lângă bani mai mulți de la Guvern și  eliminarea întârzierilor în efectuarea plăților aferente proiectelor finanțate din fonduri europene – deblocarea angajărilor în administrația publică și reformarea salarizării bugetare.

Related posts