Urșii s-au înmulțit în Buzău și caută noi teritorii. Așa au ajuns chiar și în apropierea sau în unele sate de câmpie, din județ. S-a întâmplat, cu puțin timp în urmă, și lângă staţiunea buzoiană Sărata Monteoru, din comuna Merei, unde oamenii nu s-au confruntat, până acum, cu o astfel de problemă. Prefectul județului Buzău, Daniel Țiclea, crede că prezența urșilor la Merei și Berca este consecința relocărilor de urși din alte județe, decizie luată în ultimii ani, la nivel național. Ultimele relocări de urși, legale, în județul Buzău, au fost făcute, în vara anului trecut, din zona Râșnov, județul Brașov.
În urma atacurilor din zona Merei, autoritățile au decis relocarea, în perioada imediat următoare, a primului exemplar de urs. Locația unde va fi dus acesta este secretă.
Ministerul Mediului vrea să aprobe împuşcarea a 426 de urşi anul acesta, față de 140, cât era cota de vânătoare până acum, în România. Doar la nivelul județului Buzău, numărul urșilor ce vor fi eliminați este de 9 ori mai mare față de anul trecut.
Inventarierea anuală a Protecției Mediului Buzău arată că, în 2022, numărul urșilor a crescut cu peste o sută, la nivelul județului. Și în ceea ce privește atacurile urșilor în gospodării, numărul incidentelor a crescut simțitor de la începutul anului și până la finele lunii aprilie. Comparativ cu anul trecut specialiștii de la Protecția Mediului Buzău Buzău au participat la 21 de comisii de evaluare și constatare a pagubelor față de șapte comisii câte au fost în 2022.