UN PROIECT PENTRU VIITORUL LOR

Au învățat să creeze site-uri, dar și să comunice în limba engleză. Este vorba despre 15 elevi de la Colegiul Național ,,Alexandru Vlahuță” din Râmnicu Sărat, care, în perioada 2-22 aprilie 2023, au fost prezenți în Paphos, Cipru. Stagiul de pregătire al elevilor de la profilul matematică-informatică face parte din proiectul Erasmus+ ,,Competenţe europene pentru viitor”, finanţat de Comisia Europeană. Proiectul are ca scop dezvoltarea aptitudinilor practice ale elevilor, dar şi cunoaşterea pieţii muncii în ţări avansate tehnologic.

La stagiul de pregătire din Cipru au participat 15 elevi din clasele a –X-a A şi a-X-a B, însoţiţi de două cadre didactice.

Elevii s-au perfecţionat în crearea de site-uri, au dobândit noi competenţe de web design și și-au exersat, totodată, cunoştinţele de limba engleză.

Proiectul a presupus şi învăţarea noțiunilor de bază din limba greacă, dar și excursii, în capitala Nicosia, și pe un itinerariu legendar: Pietrele Afroditei-Sanctuarul lui Apollo-Vechiul Kourion-oraşul Limassol.

Cunoștințele de informatică ale elevilor din Rm Sărat i-au impresionat pe profesorii din Cipru.

Și elevii au fost încântați de stagiul de pregătire din Cipru, care le-a oferit posibilitatea de a-și îmbunătăți competenţele de web design, dar și de a-și exersa cunoștințele de limbă engleză.

Conducerea Colegiului Național ,,Alexandru Vlahuță” din Râmnicu Sărat consideră că aportul acestui proiect la dezvoltarea personală și profesională a elevilor este uriaș.

Întreaga experienţă a elevilor s-a finalizat cu obţinerea a unui Certificat de recunoaștere şi a unui document de mobilitate Europass, documente ce vor intra în portofoliul elevilor şi vor putea fi folosite în viitor în diverse contexte profesionale şi personale. Un alt grup, format tot din 15 elevi, de la Colegiul Național ,,Alexandru Vlahuță” urmează să participle la un stagiu de pregătire asemănător, în Portugalia.

Related posts