Cutremurele devastatoare, care au pus la pământ două țări, Turcia și Siria, dau fiori de groază și buzoienilor. Aceasta în condițiile în care Buzăul se află într-o zona seismică extrem de periculoasă, iar cutremurele majore din trecut au produs numeroase pagube și au stârnit panică. Mai grav este că numeroase clădiri sunt destul de vechi și șubrede, iar o mișcare seismică puternică le-ar putea pune la pământ. Numai în municipiul Buzău se află, cel puțin pe hârtie, 44 de imobile cu risc seismic ridicat. Cele mai multe dintre clădirile ce riscă să fie distruse sunt în centrul istoric al orașului. Aici sunt blocurile cu bulină roșie, proiectate şi construite în anii ’60 și casele de pe Cuza Vodă, construite între anii 1880 și 1900. La fel se întâmplă și în cazul blocurilor de pe strada Obor, care au fost construite în anul 1962 sau în cazul celor de pe Aleea Trandafirilor, care au fost ridicate în 1960. Există însă posibilitatea ca și imobilele turn din oraș, construite înainte de 1977, să nu fie atât de rezistente la unda de șoc a unui cutremur.
În acest context, oamenii se întreabă: Cât de pregătite sunt autoritățile locale să facă față unei astfel de situații, care ar putea să apară peste noapte?
Autoritățile spun că au făcut demersuri pentru obținerea unor fonduri cu care să reabiliteze blocurile cu ,,bulină roșie”. Sumele necesare unui asemenea demers sunt însă destul de mari. Anul trecut, Primăria Buzău anunța că a primit peste 110 milioane de euro, pentru reabilitarea a aproape 40 de clădiri cu risc seismic crescut.
Blocul 41 din Micro XIV și blocul 17 din Micro V sunt două din cele mai nesigure blocuri din oraș. Pentru reabilitarea structurală și termică a blocului 41 – unde există, se pare, o eroarea de proiectare – Primăria Buzău a obținut fonduri europene de aproape 8 milioane de euro. Aproape aceeași sumă va fi investită și în reabilitarea blocului 17 din Micro V.