START ÎN FORȚĂ ÎN NOUA SESIUNE PARLAMENTARĂ

Moartea Reginei Elisabeta a II-a a îndoliat o lume întreagă, nu doar poporul britanic. Este mesajul transmis, astăzi, de deputatul Nicolae Roman, unul dintre fondatorii Partidului Alternativa Dreaptă. Nicolae Roman a transmis condoleanțe familiei regale și întregii Marii Britanii. Parlamentarul a ținut să evoce legătura de suflet cu poporul român a Majestății Sale și a Regelui Charles al III-lea.

Deputatul de Buzău afirmă că este cu atât mai întristat de decesul suveranei, cu cât are o conexiune specială cu Marea Britanie. El mărturisește că a făcut parte din comitetul care, în 1978, a pregătit vizita lui Nicolae Ceaușescu la Londra.

Deputatul Nicolae Roman a început în forță noua sesiune parlamentară. Chiar în această săptămână, el a susținut o declarație politică, de la tribuna Parlamentului, cu referire la domeniul în care a activat, ca general al Armatei Române.

Nicolae Roman are mai multe reproșuri la adresa Guvernului Ciucă. În contextul unei crize a energiei fără precedent, deputatul de Buzău se arată indignat și de decizia Executivului de a vinde Termocentrala de la Mintia, deținută până acum de Complexul Energetic Hunedoara.

De asemenea, deputatul de Buzău este intrigat de faptul că proiectul de act normativ, inițiat de el și alți parlamentari, care se referă la pedepsirea tuturor celor care comit fapte de înaltă trădare și de subminare a economiei naționale, este, în continuare, ignorat. Deși a fost depus acum mai bine de 3 luni, proiectul nu fost introdus pe ordinea de zi a Senatului și Camerei Deputaților.

Partidul Alternativa Dreaptă are o activitate intensă și la nivelul județului Buzău. Președintele organizației municipale Buzău, Marin Ivașcu, îi îndeamnă, în continuare, pe buzoieni să dea credit acestei noi formațiuni politice și să se alăture partidului.

Marin Ivașcu mai afirmă că, din această toamnă, partidul Alternativa Dreaptă va deveni mult mai activ în viața publică buzoiană.

Related posts