LUCRĂRI ÎN RITM ALERT, LA NOUA UNITATE DE URGENȚE

Veste bună pentru locuitorii județului Buzău! Lucrările de construcție a noului corp de clădire în care va funcționa Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Buzău continuă în ritm alert. Președintele Consiliului Județean Buzău, Petre Emanoil Neagu, a vizitat, astăzi, șantierul noului sediu al Unității de Urgențe și s-a declarat mulțumit de stadiul lucrărilor demarate în luna februarie.

Deoarece se lucrează în ritm susținut, reprezentanții firmei care execută lucrarea speră ca noul sediu să fie gata la jumătatea anului viitor. Asta, deși termenul prevăzut în contractul de execuție este decembrie 2023.

Conducerea Spitalului Județean Buzău anunță că noul sediu al Unității de Primiri Urgențe va fi la standarde europene. Vor fi condiții mai bune, atât pentru personalul medical, dar și pentru pacienți și aparținători.

Din cauza scumpirilor în lanț, din ultimele luni, a materialelor de construcții, dar și a altor piese și utilaje, costul total al lucrărilor crescut cu aproximativ 15 la sută față de valoarea anunțată inițial.

Extinderea Unităţii de Primiri Urgenţe presupune construirea unui alt corp de clădire, subsol şi parter, paralel cu actualul imobil cu care va comunica printr-un culoar de legătură şi care va extinde suprafaţa totală la peste 1.000 de metri pătraţi, la parter, şi aproape 1.000 de metri pătraţi, la subsol, unde va fi amenajată şi o parcare de 800 de metri pătraţi.

Pe viitor, în actualul sediu al U.P.U. va funcționa Unitatea de Primiri Urgențe –  Pediatrie.

Related posts