REȚEA PENTRU TINERI

Eveniment important la Râmnicu Sărat: s-a înființat Rețeaua pentru tineret și solidaritate a județului Buzău. Inițiativa aparține Centrului Europe Direct Râmnicu Sărat, care a și organizat ședința de constituire a Rețelei de Tineret. La întâlnire au participat reprezentanți ai primăriilor din județ, din unități de învățământ, reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Buzău, ONG-uri, dar și firme de inserție socială.

În cadrul întâlnirii au fost stabilite și principelele ținte ale Rețelei pentru tineret și solidaritate a județului Buzău: oferirea și primirea de asistență pentru implementarea proiectelor derulate prin programe precum Erasmus Plus și Corpul European de Solidaritate, promovarea importanței proiectelor de tineret în dezvoltarea tinerilor, realizarea unor parteneriate între școli, instituții și organizații, precum și organizarea unui Centru cu resurse și specialiști pe diferite domenii.

Centrul Europe Direct Râmnicu Sărat își mai propune atragerea în cadrul Rețelei a cât mai multor instituții partenere, împreună cu care să demareze cât mai multe proiecte pentru tineri.

Related posts