ACTIVITĂȚI DE VACANȚĂ

Odihnă, joacă, relaxare prin citit și rezolvarea caietelor de vacanță. Acestea sunt recomandările profesorilor pentru vacanța de vară. Specialiștii consideră că în timpul vacanțelor, copiii trebuie să aibă parte de activități variate, dar în primul rând, cei mici trebuie să se odihnească, să se joace și să aibă parte de activități recreative. Profesorii consideră că utilitatea temelor pentru vacanţă, abordate într-o manieră moderată, este necesară pentru elevi. Specialistii susțin că este bine ca parinții să planifice din timp un arsenal de activităţi pentru a-i împiedica pe cei mici să se…

Detalii

ANUNȚ PUBLIC privind organizarea Festivalului „Buzăul lui Marghiloman” din perioada 14-17 iulie 2022

Primăria municipiului Buzău, prin Centrul Cultural și Educațional „Alexandru Marghiloman” organizează în perioada 14 – 17 iulie, în grădina Vilei Albatros, festivalul „Buzăul lui Marghiloman” – BZM – ediția a II-a. „Buzăul lui Marghiloman” – BZM – este un festival de artă care are ca centru de interes o serie de 14 concerte, ale unor formații cunoscute de rock alternativ și nu numai și care-și dorește să aducă în grădina Vilei Albatros pe toți iubitorii de frumos. În jurul acestui eveniment, dorim să creăm o zonă de street food, care…

Detalii

ANUNŢ CONSULTARE ŞI DEZBATERE PUBLICĂ a Proiectului de hotărâre privind stabilirea unor măsuri administrative de circulație rutieră și pietonală în Municipiul Râmnicu Sărat

Nr. 39419/21.06.2022 ANUNŢ  CONSULTARE ŞI DEZBATERE PUBLICĂ a Proiectului de hotărâre privind stabilirea unor măsuri administrative de circulație rutieră și pietonală în Municipiul Râmnicu Sărat În conformitate cu prevederile Legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, se aduce la cunoştinţă publică iniţiativa Primarului Municipiului Râmnicu Sărat, domnul Cîrjan Sorin-Valentin, referitoare la elaborarea Proiectului de hotărâre privind stabilirea unor măsuri administrative de circulație rutieră și pietonală în Municipiul Râmnicu Sărat şi organizarea consultării/dezbaterii publice pentru proiectul propus, în data de 29.06.2022, ora 13:00, la sediul Primăriei Municipiului Râmnicu Sărat…

Detalii

ÎNTÂLNIREA ADMINISTRATORILOR PUBLICI

Crearea unei rețele a administratorilor publici la nivelul județului Buzău și realizarea unor proiecte comune sunt obiective ce ar putea fi concretizate în perioada următoare. În luna iulie, județul Buzău va fi gazda unui eveniment organizat împreună cu Asociația Administratorilor Publici din România. Evenimentul are ca scop inițierea unor consultări și dezbateri privind administrația publică locală și identificarea de modele de bune practici. În România, există o rețea a administratorilor publici și la nivelul altor județe. Conceptul de administrator public a fost inspirat din sistemele administrative ale altor ţări europene, unde…

Detalii

INVESTIȚIE RECORD PENTRU MODERNIZAREA REȚELEI DE APĂ

Anunț important, făcut zilele trecute, de către primarul Buzăului, Constantin Toma. Comisia Europeană a aprobat cel mai mare proiect de investiții al Companiei de Apă Buzău. Este vorba despre 300 de milioane de euro, bani care vor fi folosiți pentru extinderea și modernizarea rețelei de apă și canalizare în mai multe comune din județ, dar și în municipiul Buzău. Potrivit proiectului, lucrările ar trebui finalizate în cel mult 3 ani, în funcție de complexitatea intervențiilor în fiecare comunitate. Pe de altă parte, edilul de Buzău a reamintit că proiectul vine…

Detalii

TABĂRĂ ÎN AER LIBER, REDATĂ CIRCUITULUI TURISTIC

Tabăra de sculptură în aer liber de la Măgura, județul Buzău, a fost redată circuitului turistic! Muzeul în aer liber ”Tabăra Măgura” – așa cum este denumit acum obiectivul turistic – a fost ecologizat și  modernizat, printr-o investiție a Consiliului Județean Buzău. De altfel, președintele Consiliului Județean Buzău, Petre Emanoil Neagu, a ținut să fie prezent la ceremonia de redeschidere a taberei de sculptură în aer liber. O altă noutate este că toate statuile au primit coduri QR iar vizitatorii pot afla toate informațiile despre exponat și autor doar cu…

Detalii

A AMENINȚAT CĂ ÎȘI DĂ FOC

Un cetățean din municipiul Râmnicu Sărat a amenințat, în această dimineață, că își dă foc în fața Primăriei. Bărbatul vrea să i se rezolve o problemă locativă și spune că s-a adresat autorităților locale în nenumărate rânduri. Mai précis, râmniceanul intenționează să cumpere o locuință naționalizată, în care locuiește cu chirie de aproape 40 de ani. La Primărie a ajuns și un echipaj al Poliției Locale Râmnicu Sărat, care l-a îndrumat pe bărbat să meargă în audiențe la autoritățile locale. Reprezentanții Primăriei cunosc situația râmniceanului și spun că problema se…

Detalii

CONCLUZII LA FINAL DE AN ȘCOLAR

Acest an școlar a fost unul benefic pentru elevii Școlii Gimnaziale Nr. 1 din Râmnicu Sărat. Potrivit conducerii unității de învățământ, după o perioadă în care cursurile s-au desfășurat online, revenirea la școală i-a motivat pe elevi. Profesorii au văzut mai multă implicare din partea elevilor în desfășurarea activităților educative. De asemenea, copiii și-au dorit să socializeze mai mult cu colegii. Anul şcolar 2021-2022 a avut 34 de săptămâni și a fost împărţit în două semestre. Pe parcursul acestui an școlar, elevii au susținut teze.

Detalii

UNDĂ VERDE PENTRU RADIO CHIȘINĂU

Radio Chişinău, filială a Radio România care emite în Republica Moldova, va putea emite având în denumire toponimicul „Chişinău”. După un val de critici apărut în spațiul public, Consiliul Municipal Chișinău a aprobat în ședința de ieri, proiectul de decizie care prevede utilizarea, timp de 10 ani, a toponimicului „Chișinău” de către postul Radio Chișinău. Proiectul de decizie privind folosirea numelui de Radio Chişinău a fost sustinut  în Consiliul General al municipiului Chişinău de  26 de de consilieri, din 51. Anterior, acelaşi consiliu respinsese proiectul de decizie înaintat de executivul…

Detalii

 EXPONATE PENTRU UNESCO

Expoziția cămășilor cu altiță de pe teritoriul Geoparcului Internațional UNESCO „Ținutul Buzăului”, organizată miercuri la Galeriile de Artă Buzău, a adunat zeci de exponate de pe cele cinci văi ale geoparcului. Ne referim aici la piese unice, aflate în colecții private sau în patrimoniul comunelor Valea Salciei, de pe Valea Râmnicului, Beceni, Mânzălești și Lopătari, de pe Valea Slănicului, Scorțoasa, de pe Valea Sărățelului, Odăile, de pe Valea Bălănesei și Valea Sibiciului. Expoziția a fost organizată de Consiliul Județean Buzău, prin Centrul Județean de Cultură și Artă și Asociația de…

Detalii