Expoziția cămășilor cu altiță de pe teritoriul Geoparcului Internațional UNESCO „Ținutul Buzăului”, organizată miercuri la Galeriile de Artă Buzău, a adunat zeci de exponate de pe cele cinci văi ale geoparcului. Ne referim aici la piese unice, aflate în colecții private sau în patrimoniul comunelor Valea Salciei, de pe Valea Râmnicului, Beceni, Mânzălești și Lopătari, de pe Valea Slănicului, Scorțoasa, de pe Valea Sărățelului, Odăile, de pe Valea Bălănesei și Valea Sibiciului.
Expoziția a fost organizată de Consiliul Județean Buzău, prin Centrul Județean de Cultură și Artă și Asociația de Dezvoltare Intercomunitară „Ținutul Buzăului”, în vederea promovării și conservării patrimoniului imaterial al Geoparcului. Important de reținut este faptul că iile din cele 5 văi ale geoparcului, expuse la Galeriile de Artă Buzău, vor fi prezentate, în premieră, către toate comisiile internaționale UNESCO din lume. Prezent la eveniment, președintele Consiliului Județean Buzău, Petre Emanoil Neagu, a ținut să amintească importanța păstrării tradiției, ca semn de identificare a nației.
În memoria Adelei Petre, în cadrul expoziției au fost expuse cămăși cu altiță din colecția lăsată moștenire nepoatei sale. Adela Petre este cea care și-a dedicat viața artei populare și pe care autoritățile române au declarat-o, în timpul vieții, „Tezaur uman viu” UNESCO. Președintele Consiliului Județean Buzău a amintit de contribuția Adelei Petre în păstrarea tradiției locului său de naștere, Valea Sibiciului. Astfel, în semn de recunoștință, a ținut un moment de reculegere.
În contextul ruralității tradiționale românești, cămașa cu altiță era percepută ca o cămașă bogat decorată, mai ales la umăr, fiind purtată, de tinerele fete de măritat, de mirese și de femeile căsătorite, în primii ani după nuntă, pentru a fi cât mai frumoase.
Iile din comuna Valea Salciei, de pe Valea Râmnicului, prezente de altfel în această expoziție, au la rândul lor caracteristici specifice care le diferențiază de cămășile din alte zone ale județului Buzău, după cum a explicat directorul Muzeului Municipal „Octavian Moșescu” din Râmnicu Sărat.
România și Republica Moldova au depus, în 2021, dosarul multinațional „Arta cămășii cu altiță, element de identitate culturală în România și Republica Moldova”, în vederea înscrierii iei în patrimoniul cultural UNESCO. Dosarul a fost depus la mai bine de 5 ani după ce a apărut această idee, timp în care s-au derulat o serie de formalități și s-a realizat documentația necesară. În documentul înaintat sunt prezentate mai multe modele de cămăși, din zone geografice diferite, inclusiv din județul Buzău. O decizie cu privire la acest dosar este așteptată de la UNESCO la sfârșitul acestui an.