Peștele proaspăt, abia scos din apă și gătit la cuptor sau pe grătar, va putea fi servit clienților și în restaurantele de la munte, nu doar la mare sau în deltă. Din ce în ce mai mulți proprietari de localuri din țară își înființează propriile ferme piscicole, cu investiții destul de mari, ce-i drept, dar necesare dacă vor să-și crească afacerea. O firmă specializată în astfel de amenajări se află la lucru lângă municipiul Buzău.
Ne aflăm în bucătăria unei pensiuni din comuna buzoiană Mărăcineni, unde specialitățile din pește sunt din ce în ce mai cerute de meseni. Acum, aprovizionarea cu crap, sturion sau știucă se face de la pescării din oraș, la prețuri care umflă cam mult facturile. De aceea, proprietarul pensiunii a decis să-și amenajeze propria baltă, ca să aibă pește din belșug și pentru toate gusturile.
Pentru amenajarea crescătoriei piscicole de la Mărăcineni, a fost angajată o firmă specializată din orașul Baia Mare. Balta are cinci metri adâncime și este căptușită cu o membrană peste care, cu timpul, se va depune mâl. Popularea cu pește se face treptat, după reguli stricte.
Pentru noua crescătorie de lângă Buzău, firma din Baia Mare a adus din Polonia peste 10.000 de peștișori, puiet de crap cu solzi. Înainte să-i arunce în apă, piscicultorul le oferă proprietarilor bălții informații prețioase.
Peste 150.000 de lei a costat amenajarea crescătoriei piscicole. Balta are 50 de metri lungime și 25 de metri lățime. În mijloc este prevăzută cu un aerotor de apă, menit să prevină moartea peştilor și să creeze condiţii pentru culturi piscicole de mare densitate.