DARURI DE LA IEPURAȘ PENTRU COPIII DIN UCRAINA

Zeci de copiii, care au fugit din calea războiului din Ucraina, împreună cu mamele lor, au primit daruri de Paști! În rolul iepurașului a fost chiar președintele Consiliului Județean Buzău, Petre Emanoil Neagu, care a mers, ieri, în vizită, la un hotel din municipiu, unde sunt cazați aproape 60 de ucraineni. Șeful administrației județene a reușit să smulgă câteva zâmbete din partea micuților refugiați.

Copiii ucraineni cazați în acest centru pentru refugiați au primit pachete cu jucării și dulciuri. Petre Emanoil Neagu speră ca micuții din Ucraina, și părinții lor, să mai uite de grijile de acasă în perioada sărbătorilor pascale.

Părinții și copiii din Ucraina le-au mulțumit din suflet reprezentanților Consiliului Județean Buzău, unii dintre ei ținând să o facă în limba țării care le oferă găzduire.

Related posts