Ziua Armatei Române a fost marcată, astăzi, și la Râmnicu Sărat. Evenimentul a fost organizat la Monumentul Eroilor din incinta fostei unități militare. Reprezentanți ai Armatei, ai cadrelor militare în rezervă, autorități locale, dar și reprezentanți ai instituțiilor publice locale, ai partidelor politice și ai unităților de învățâmânt din municipiu au depus coroane de flori în memoria eroilor care s-au jertifit pe câmpurile de luptă. În memoria eroilor căzuți pentru țară s-a oficiat și o slujbă religioasă. De Ziua Armatei Române, reprezentanții Primăriei Râmnicu Sărat au transmis un mesaj tuturor…
DetaliiLună: octombrie 2021
MĂSURI LUATE TREPTAT
În Primăria Râmnicu Sărat, accesul cetățenilor s-a făcut, astăzi, fără nicio restricție. Autoritățile locale spun că măsurile privind accesul persoanelor în instituțiile publice locale se vor lua treptat. Râmnicenii care s-au prezentat la Ghișeul Cetățeanului au respectat regulile impuse, precum purtarea măștii de protecție și distanțarea social. Reprezentanții Primăriei Râmnicu Sărat spun că în toate instituțiile publice subordonate, cetățenii trebuie să respecte măsurile anunțate, însă toate solicitările râmnicenilor vor fi rezolvate. Autoritățile din Râmnicu Sărat spun că, în prezent, Primăria se află într-un proces de organizare, și în cel mai…
DetaliiDUPĂ 16 ANI…
16 ani de așteptare au luat sfârșit pentru localnicii din Vadu Pașii, dar și din alte comune din nord-estul județului Buzău. Noul pod de la Vadu Pașii, peste râul Buzău, a fost inaugurat în prezența președintelui Consiliului Județean, Petre Emanoil Neagu, a primarului orașului Buzău, Constantin Toma, dar și a unor parlamentari PSD. Chiar dacă panglica a fost tăiată de ambele capete ale podului, într-o parte autoritățile din Buzău, iar în cealaltă cele din Vadu Pașii, cele două tabere s-au întâlnit la jumătatea edificiului unde a avut loc slujba de…
DetaliiÎN CINSTEA ARMATEI ROMÂNE!
25 octombrie, Ziua Armatei Române, a fost sărbătorită, astăzi, la Buzău, cu mai puțin fast decât în alți ani, din cauza măsurilor impuse de autoritățile sanitare în plin val 4 al pandemiei. La orele dimineții, la domul din Cimitirul Eroilor a avut loc un ceremonial militar și religios organizat de către militarii Diviziei 2 Infanterie „Getica”. Într-un format restrâns, au luat parte la festivități reprezentanți ai administrației locale, ai bisericii, militari activi și în rezervă. Și reprezentanții AUR Buzău au adus un omagiu militarilor români care s-au jertfit în războaiele…
DetaliiLA CAPACITATE MAXIMĂ
Ca și celelalte unități medicale din județ și din țară, Spitalul Municipal Râmnicu Sărat se confruntă cu o situație extrem de dificilă, în contextul exploziei de îmbolnăviri cu Covid 19. Spitalul este ocupat la capacitate maximă cu pacienții infectați, iar cadrele medicale sunt tot mai solicitate. Din fericire, Spitalul din Rm. Sărat dispune de tratamentul necesar tratării pacienților infectați cu noul coronavirus. În continuare, în unitatea medicală se realizează noi investiții pentru a crește capacitatea de tratare a pacienților internați cu Covid-19. În ultima perioadă, conducerea Spitalului Municipal Râmnicu Sărat și…
DetaliiVIN MULT ȘI DULCE
După o scurtă pauză cu ploi necontenite, viticultorii au intrat în vie pentru a-și aduna roadele muncii. În zona Buzăului, culesul a început mai târziu decât de obicei, pentru că din cauza vremii capricioase, boabele de struguri nu acumulaseră suficient zahăr, adică acel element care dă calitatea unui vin. Veștile sunt însă bune: mustul este foarte dulce, deci vinul va fi unul de calitate. Marin Lupu este unul dintre podgorenii din Breaza de Buzău care produc vinuri numai din soiuri nobile, premiate la concursuri tematice. Aşa cum face în fiecare…
DetaliiSE DAU TICHETELE DE GRĂDINIȚĂ RESTANTE
Direcția de Asistență Socială Râmnicu Sărat distribuie tichetele de grădiniță restante. Râmnicenii ai căror copii beneficiază de astfel de stimulente pot ridica taloanele pentru lunile mai și iunie, dar și pe cele aferente lunii septembrie. Acordarea tichetelor sociale este strict condiționată de frecvența regulată a copiilor la grădiniță. Tichetele de grădiniță ajută părinții să acopere unele costuri de bază ale educației preșcolarilor, precum gustarea zilnică, rechizite sau articole vestimentare necesare copiilor.
DetaliiDUPĂ O CRIZĂ POLITICĂ, SPERANȚE DE MAI BINE
România a fost paralizată timp de 10 zile, în plină criză pandemică, din cauza nominalizării lui Dacian Cioloș, care nu ar fi reușit niciodată să obțină votul Parlamentului pentru Guvernul său. Este părerea reprezentanților AUR, care consideră că țara a rămas neguvernată din cauza jocurilor politice. Deputatul AUR de Buzău, Nicolae Roman, consideră, însă, că nominalizarea generalului Nicolae Ciucă pentru constituirea unui nou Guvern nu a fost neinspirată. Roman spune că partidul său își dorește în fruntea țării oameni competenți, care nu pot fi contestați. Parlamentarul AUR afirmă că România…
DetaliiANUNȚ de convocare a Consiliului Local în şedinta de lucru ordinară în data de 28.10.2021
In temeiul art.133, alin.(1), lit.a), art.134, si art.135, alin.(4) din O.U.G nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificarile si completarile ulterioare, Primarul Municipiului Rm.Sarat convoaca Consiliul Local al Municipiului Rm.Sarat in sedinta ordinara care va avea loc in data de 28.10.2021, orele 1500 in Sala de sedinte a Primariei Municipiului Rm.Sarat, strada Nicolae Balcescu nr.1, judetul Buzau, cu urmatoarea ordine de zi: Proiect de hotarare privind aprobarea rectificarii bugetului local de venituri si cheltuieli al Municipiului Rm.Sarat pe anul 2021; Proiect de hotarare privind aprobarea rectificarii bugetului de venituri si cheltuieli…
DetaliiVACANȚĂ ȘCOLARĂ ȘI NOI RESTRICȚII, ÎNCEPÂND DE LUNI
Președintele Klaus Iohannis a transmis, aseară, care vor fi in mare parte, restricțiile care vor intra în vigoare de luni, 25 octombrie, în contextul în care România traversează cea mai dură criză generată de pandemie. In urma intalnirii pe care a avut-o cu premierul interimar, Florin Cîțu, și cu reprezentanti din domeniul sanatatii, s-a luat decizia ca toti elevii din Romania sa intre de luni, in vacanta, timp de doua saptamani. Oricum prescolarii si elevii ciclului primar aveau, potrivit calendarului anului scolar, o saptamana de vacanta. Seful statului a facut…
Detalii