DE ZIUA EDUCAȚIEI

Inițiativă, recunoștință și muncă în echipă, astăzi, de Ziua Mondială a Educației, la Liceul Tehnologic Economic ,,Elina Matei Basarab” din Râmnicu Sărat. În cadrul unei festivități, conducerea unității de învățământ și-a exprimat simbolic aprecierea față de firmele cu care colaborează în realizarea stagiilor de pregătire practică a elevilor.

Firmele partenere au primit din partea liceului diplome de merit pentru implicarea și deschiderea pe care au avut-o față de elevi de-a lungul anilor. Acțiunea s-a încheiat într-o ,,atmosferă dulce”, Ziua Mondială a Educației fiind un moment potrivit pentru lansarea unei rețete de prăjitură, marcă a Liceului Tehnologic Economic ,,Elina Matei Basarab”. A fost și dovada că teoria de la orele de alimentație publică se poate transpune în practică prin inițiativa dascălilor și a elevilor pasionați de arta culinară. La final, elevii, însoțiți de profesori, au lansat în curtea liceului baloane.

De Ziua Educației, reprezentanții unității de învățământ au mulțumit și unor instituții care le-au fost mereu aproape: Inspectoratul Școlar Buzău, Primăria Municipiului Râmnicu Sărat și Poliția Municipală.

Related posts