ANUNŢ CONSULTARE ŞI DEZBATERE PUBLICĂ Nr. 29961/02.06.2020

ANUNŢ  CONSULTARE ŞI DEZBATERE PUBLICĂ a Proiectului de hotărâre privind anularea accesoriilor in cazul obligatiilor bugetare restante la data de 31 martie 2020 datorate bugetului local de catre contribuabilii de pe raza administrativ-teritoriala a Municipiului Râmnicu Sărat si aprobarea procedurii de anulare a acestora   În conformitate cu prevederile Legii nr. 52/2003  privind transparenţa decizională în administraţia publică, se aduce la cunoştinţă publică iniţiativa Primarului Municipiului Râmnicu Sărat, domnul Cîrjan Sorin-Valentin, referitoare la elaborarea Proiectului de hotărâre privind anularea accesoriilor in cazul obligatiilor bugetare restante la data de 31 martie…

Detalii

OPERAȚIUNE DIFICILĂ

Zeci de buzoieni au asistat, ieri seară, la manevrele de amplasare a unei locomotive de epocă pe soclul din mijlocul rondului din faţa gării CFR. Vedeta operațiunii a fost o locomotivă Malaxa model 1936, ieșită de mult la pensie. Deși transportul locomotivei în municipiul Buzău s-a derulat pe un segment de numai un kilometru, cursa agabaritică a fost dificilă din cauza cablurilor şi bannerelor electorale de pe traseu. Circulaţia rutieră în apropierea Gării CFR din Buzău a fost restricţionată toată seara. Pentru transport s-au folosit două trailere, unul pentru locomotiva…

Detalii

ALIANȚA PENTRU RÂMNIC

Consiliul Județean Buzău și Primăria Rm. Sărat au semnat astăzi un protocol de colaborare ce prevede realizarea în comun a 5 proiecte utile pentru cetățenii din oraș și județ. Parteneriatul parafat la Rm. Sărat, intitulat „Alianța pentru Râmnic”, urmărește deschiderea cât mai rapidă a Spitalului Municipal din Rm Sărat, dar și noi demersuri pentru transformarea Spitalului CFR din Buzău în unitate suport Covid, astfel încât să fie degravat spitalul din Râmnic. De asemenea, protocolul prevede susținerea financiară din partea Consiliului Județean pentru deschiderea la Rm. Sărat a unui centru de…

Detalii

O COMUNĂ CU AER DE ORAȘ

Berca este o comună care poate rivaliza cu orice orășel din România. O spun chiar localnicii de aici, dar și cei care vizitează comuna. În Berca, vezi blocuri, parcuri de agrement, un centru civic, parcări auto, ca-n orice localitate urbană. Infrastructura s-a îmbunătățit mult în ultimii ani, cu bani din bugetul propriu, dar și cu ajutorul fondurilor europene. Peste 3.000 de locuitori numără satul de centru al comunei Berca, aflată pe o importantă rută turistică a județului Buzău. Cei mai mulți locuiesc în blocuri cu patru etaje, racordate la toate utilitățile. În plină…

Detalii

PLANURI PENTRU DEZVOLTAREA COMUNEI

Lipsa investițiilor, în ultimii 30 de ani, a afectat grav viața oamenilor din mai toate comunele țării. Excepție nu face nici comuna Săgeata, din județul Buzău, unde mulți localnici au ales să se mute la oraș sau chiar să plece în străinătate în căutarea unui trai mai bun. Dumitru Dorobanțu, candidatul Partidului Mișcarea Populară pentru Primăria Săgeata, propune mai multe măsuri menite să ridice nivelul de trai al celor aproape 5.000 de locuitori ai comunei. Ample lucrări de asfaltare în toate satele comunei constituie, de asemenea, o proritate pentru candidatul…

Detalii

ASFALTĂRI ȘI INVESTIȚII ÎN ȘCOLI

Asfaltarea drumurilor și pregatirea scolilor pentru debutul noului an scolar sunt doar câteva dintre prioritățile primarului din comuna Grebănu, Gheorghe Stanciu. Pe parcursul anului, in comuna Grebanu s-au asfaltat cu bani din bugetul local mai multe drumuri satesti, in lungime totala de 2,5 km. In prezent, se deruleaza un proiect prin Programul National de Dezvoltare Rurală, în urma căruia se asfalteaza un drum comunal cu o lungime de 8 km. Primarul din Grebanu spera ca, în viitor, localnicii sa beneficieze si de o rețea de gaze naturale. Și la scoala din…

Detalii

REDUCEREA BIROCRAȚIEI ȘI SERVICII RAPIDE

Reducerea birocrației și servicii rapide și de bună calitate pentru cetățeni. Sunt doar câteva dintre prioritățile  administratiei din Rm. Sărat pentru perioada următoare. Printr-un proiect de simplificare a procedurilor administrative,  autoritatile locale urmăresc reducerea timpului de aşteptare în procesarea unei cereri și informatizarea unor servicii publice. Un prim obiectiv il reprezinta asigurarea accesului online la serviciile publice din domeniul urbanismului si asistentei sociale din municipiul Rm. Sarat. Proiectul de simplificare a procedurilor administrative în Municipiul Râmnicu Sărat este finantat de Uniunea Europeană, in cadrul Programului Operational Capacitate Administrativa 2014-2020. Contractul de finantare a fost…

Detalii

O URIAȘĂ INVESTIȚIE PRINDE CONTUR 

Proiectul de regenerare urbană, prin care Primăria Buzău dorește să transforme într-o impresionantă zonă de recreere, o suprafaţă de 45 de hectare, aflată între Parcul Tineretului şi digul râului Buzău, prinde contur. Primarul Constantin Toma precizează că amplul proiect pe care municipalitatea dorește să-l implementeze la marginea orașului a intrat în linie dreaptă. Proiectul de regenerare urbană care se va materializa în spatele Ştrandului Tineretului, prevede amenajarea unui întreg complex de recreere ce va cuprinde și un bazin olimpic modern, care să va respecta toate standardele, astfel încât să poată…

Detalii

MUTAȚI ÎN MODULE

Centrul Militar Județean Buzău s-a mutat în … module. Transferul întregului personal al Centrului Militar în construcții modulare a fost decisă de Consiliul Județean care a costatat, în urma unei expertize, că imobilele care găzduiau instituția militară se află într-o stare avansată de degradare, fiind incluse în clasele de risc seismic II și III. Deoarece până la construcția unei noi clădiri în care să funcționeze Centrul Militar va mai trece ceva timp, în curtea instituției au fost montate câteva construcții modulare  în care angajații își vor desfășura activitatea. Valoarea investiției…

Detalii

CONTINUĂ ASFALTĂRILE

Continuă asfaltările la Rm Sărat. Echipele Administratiei Domeniului Public deruleaza lucrari de modernizare a infrastructurii în cartierul Extindere Costieni. În ultimele zile lucrătorii ADP au efectuat asfaltari pe strada Știubeiului si Strada Crinului. Pe strada Știubeiului, a intervenit și Compania de Apă, care a executat lucrări de inlocuire a retelei. Saptamana trecuta, echipele Adminsitratiei Domeniului Public au asfaltat fundatura Nucului si au reabilitat trotuarele. În perioada urmatoare, alte cinci fundaturi vor fi modernizate. Echipele de muncitori ale ADP au realizat asfaltări și intr-o parcare din zona centrală a orasului, in…

Detalii