NOI MĂSURI, ÎN STARE DE ALERTĂ

Măsurile de protectie individuală sunt esențiale și pe perioada stării de alertă. Este avertismentul primarului din Rm. Sarat, care preciează că pastrarea distantarii sociale, evitarea aglomeratiei si purtarea mastilor sau a altor mijloace de protectie a fetei, in interiorul spatiilor publice sunt aspecte de care toți locuitorii municipiului trebuie sa tină cont in continuare pentru a preveni imbolnavirile cu COVID-19. Incepand de astazi, la Rm. Sarat se redeschid parcurile, dar aceasta masura nu va fi valabila si pentru locurile de joaca. Primarul muncipiului spun că odată cu instituirea stării de…

Detalii

LIBER ÎN PARCURI ȘI TÂRGURI

Și Primăria Buzău a luat măsuri de relaxare, odată cu instituirea stării de alertă, prin decizie a Guvernului. Primarul municipiului, Constantin Toma, a anunțat că, după două luni în care accesul a fost permis doar între anumite ore, toate parcurile din oraș pot fi din nou vizitate de către buzoieni. De asemenea, se deschide și talciocul din târgul Drăgaica. Edilul mai spune că, printr-o decizie a Comitetului Local pentru Situații de Urgență, vor fi achiziționate 10.000 de măști de protecție pentru cadrele didactice și elevii de clasa a VIII-a și…

Detalii

PREGĂTIRI SPECIALE PENTRU REÎNTOARCEREA ÎN ȘCOLI

Unitatile de invatamant din Rm Sărat pregatesc masuri speciale pentru perioada in care elevii se vor reintoarce in salile de clasa, atat pentru pregatire, cat si pentru sustinerea probelor pentru Evaluarea Națională și Bacalaureat. La Scoala Gimnazială ,,Vasile Cristoforeanu” au fost parcurși aproape toți pașii privind reorganizarea spatiilor in care vor invata maximum 10 elevi. De asemenea, în unitatea de învățământ au fost făcute, atât dezinfecții, cat și dezinsecții și au fost luate măsuri astfel încât intrarea și ieșirea elevilor din școală să se facă separat. La intrarea in unitate,…

Detalii

ALERGIILE POT FI CONFUNDATE CU COVID

Sezonul alergiilor de primăvară este în toi și simptomele acestora pot fi confundate cu cele ale COVID19. Tusea, secreţiile nazale sau durerile de cap sunt suferinţe comune pentru cele două afecţiuni.  Chiar şi pentru medicii alergologi poate fi dificil să pună un diagnostic corect. Medicii alergologi spun însă că există și câteva simptome diferite între rinita alergică provocată de polen, praf sau acarieni și Covid-19. O persoană alergică poate fi şi un agent mult mai activ de transmitere a coronavirusului, pentru că strănută mai des. De aceea e important să…

Detalii

O AMERICANCĂ FACE AGRICULTURĂ BIO LA BUZĂU

O americancă stabilită de 15 ani în județul Buzău a dezvoltat o ingenioasă afacere cu legume și verdețuri Bio, care prinde tot mai mult teren în vreme de pandemie. Didi Deshaies conduce de mulți ani un ONG care ajută copii rămași pe drumuri într-un centru de plasament construit la Pănătău. Pentru că solariile și grădinile create cândva pentru aprovizionarea căminului de copii produc peste nevoile interne, asociația americancei oferă și altora hrana sănătoasă, pe baza unui abonament anual. Grădina bio se află în localitatea Poieni și are deja un portofoliu…

Detalii

ȘEDINȚĂ EXTRAORDINARĂ

Consiliului Local Municipal Rm Sărat se va întruni, luni, 18 mai 2020, de la ora 11.00, într-o sedință de lucru extraordinară. Pe ordinea de zi sunt cinci proiecte de hotarare. Consilierii din Rm Sărat vor supune la vot proiectul de hotarare privind aprobarea Analizei Cost Beneficiu, faza Studiu de Fezabilitate, pentru modificareaa indicatorilor tehnico-economici si aprobarea chetuielilor pentru obiectivul de investitii „Cresterea productiei de energie din resurse regenerabile mai putin exploatate, in Municipiul Rm. Sarat”. De asemenea, în cadrul sedintei, aleșii vor aproba rectificarea bugetului de venituri si cheltuieli pe…

Detalii