Horoscop realizat de Lorina Alice Skat
Berbec- viaţa vă este dependentã de alţii şi s-ar putea spune cã nu o să vă descurcaţi singuri, ci trebuie să acceptaţi sprijinul şi aprobarea celorlalţi. E paradoxal asta pentru d-voastră ! Şi în cãsãtorie ascultaţi-vă acum partenerul, în afaceri luaţi aminte la asociaţi !
Taur- există tendinţa de a fi în slujba altcuiva, dar de a vă bucura de recunoaştere şi respect din partea superiorilor. Sunteţi,pe cât de amabili, serviabili, responsabili, pe atât de exigenţi în muncã şi lucrurile merg bine dacă nu aveţi pretenţia să urcaţi în funcţie.
Gemeni- deveniţi o persoanã creativã, cu o mare nevoie de a se exprima prin mijloace artistice. Veţi doi sã fiţi remarcaţi şi apreciaţi, şi veţi încerca sã vă
prezintati în cea mai favorabilã luminã. Aveţi însă tendinţa de a fi prea teatrali sau egocentrici, mai mereu siguri pe voi.
Rac- acţionaţi sub impulsul ataşamentului faţă de familie, de pãrinţi ori vin evenimente în care voi trebuie să preluaţi frâiele acasă ,deoarece atmosfera de acolo devine foarte importantã pentru echilibrul vostru emoţional şi psihic. Rãdãcinile şi trecutul sunt de asemenea pe primul loc.
Leu-sectorul banilor foarte accentuat atrage atenţia asupra efortului care trebuie direcţionat într-acolo. Câştigurile şi cheltuielile ţin prima poziţie acum în viaţa voastră şi nu-i exclus să abordaţi o cale nouă acum. Aveţi o mare fortã de expresie şi de convingere, dar cu pãreri avangardiste şi excentrice.
Fecioara-veţi fi deosebit de orientaţi spre propria persoană, cu tendinţe însă de critică şi autocritica exagerată, de multă pripeală în a trage concluzii. Mai bine aţi cauta să degajaţi bunătate şi echilibru, să ascultaţi şi opinia partenerului, să fiţi preocupaţi de comportamentul vostru în societate, fără însă a fi extravaganţi.
Balanţă- s-ar putea trece cu uşurinţă peste detaliile managementului de zi cu zi a treburilor şi responsabilităţilor asumate. Poate că aţi adoptat o filozofie personală cum că viaţa înseamnă mai mult decât doar rutină, liste cu sarcini, organizarea şi facturile la plata. Cu toate acestea, evitarea sau ignorarea acestor responsabilităţi de bază poate duce la confuzie şi haos mult.
Scorpion- aveţi o perioadă în care vă manifestaţi ca o persoană imaginativă şi creativă, cu un puternic sentiment de dramă. Sunteţi inspiraţi de artă ori aţi putea fi un actori excelenţi. Unii s-ar putea să deveniţi profesori de creaţie sau atraşi de copii cu nevoi speciale.
Săgetător- situaţia de acasă, relaţia cu unul din părinţi ori copilăria unora dintre voi, inclusiv locurile natale, pot fi acum o temă complexă de gândire. Acestea se întâmplă poate din cauza unei sensibilităţi, a unei confuzii şi neîncrederi datorită cărora parcă vă pierdeţi în ceaţă.
Capricorn- veştile seci devin greu de digerat pentru voi în următoarea perioada, aşa că metodele tradiţionale de acumulare de informaţii, de redare a lor, de memorare şi în general de învăţare nu prea sunt valabile. Cu toate acestea, sunteţi talentaţi la vizualizarea întregului stil de învăţare.
Vărsător- de multă vreme nu puneţi mare preţ pe bani, sunteţi nerealişti în privinţa câştigării şi cheltuirii lor. E momentul să coborâti cu picioarele pe pământ pentru că aveţi de rezolvat probleme financiare . Dacă apelaţi la împrumuturi, o consultanţă financiară cu un specialist este importantă .
Peşti- vă exprimaţi şi mai artistic decât de obicei, pentru că voi oricum sunteţi nişte sensibili şi nişte idealişti. La fel de sensibili şi la mediul înconjurător, vă sugerez atenţie la ce fel de persoane şi cu ce fel de psihic acceptaţi acum în preajma! Ca un burete veţi absorbi stările altora.