AU SĂRBĂTORIT ZIUA EUROPEI

Ziua Europei a fost sărbătorită și în școli și grădinițe. S-a întâmplat și la Grădinița cu Program Prelungit „Lumea Copilăriei” din Rm. Sărat, unde copiii au fost provocați să își demonstreze talentul și imaginația în cadrul unui proiect care și-a propus să pună în valoare specificul țărilor europene.  Împreună cu dascălii, preșcolarii au expus diverse tradiţii şi obiceiuri, produse culinare, porturi  populare, dar şi alte evenimente caracteristice unor ţări din Uniunea Europeană. Unii copii au ilustrat elemente specifice Greciei, de la tradiţii şi obiceiuri specifice, dansuri şi port popular, până la…

Detalii

TRIPLĂ SĂRBĂTOARE

Amplu eveniment cu încărcătură istorică și culturală, astăzi, în municipiul Râmnicu Sărat. Armata, oficialități județene și locale, reprezentanți ai unităților de învățământ și instituțiilor publice locale au sărbătorit Ziua de 9 Mai, zi ce marchează Proclamarea Independenței de Stat a României, Victoria Coaliției Națiunilor Unite în cel de-al Doilea Război Mondial și Ziua Uniunii Europene. Festivitățile au debutat cu simpozionul dedicat generalului de Corp de Armată, Nicolae Ciupercă, fost comandant al Armatei a 2 a, la împlinirea a 140 de ani de la nașterea acestuia. Evenimentul de evocare a generalului…

Detalii

ÎN MEMORIA EROILOR

Ziua de 9 Mai a fost marcată, la Rm. Sărat, printr-o ceremonie de depunere de coroane de flori la Monumentul Eroilor din incinta fostei unități militare. Le eveniment au participat autorități locale, consilieri municipali, reprezentanți ai partidelor politice, ai Armatei, ai Poliției Locale precum și ai instituțiilor publice, dar și ai unităților de învățământ. În cadrul ceremoniei, s-a oficiat o slujbă de pomenire a celor căzuți pe câmpurile de luptă. Autoritățile din Rm Sărat au adus un omagiu eroilor neamului românesc. Reprezentanții Poliției Locale Rm. Sărat consideră că ziua 9 Mai, dată…

Detalii