Primăriile din județul Buzău au ajuns în atenția reprezentanților Avocatului Poporului, din cauza atitudii unor funcționari publici. Cele mai multe reclamații care vizau angajații administrațiilor locale au fost întemeiate, iar câteva primării au făcut obiectul unor anchete ale Avocatului Poporului. Vizată de ancheta reprezentanților Avocatului Poporului a fost și Primăria din Râmnicu Sărat, acolo unde un funcționar public de la Serviciul de Asistență Socială a fost reclamat pentru atitudinea pe care a avut-o față de persoanele care i-au solicitat ajutor. Și Primăria Buzău a intrat în vizorul Avocatului Poporului, după…
DetaliiEtichetă: urbis
ÎNTINERIRE CU DRUJBA, ÎN PARCUL CRÂNG
Sunetul dominant în Parcul Crâng, din Buzău, nu este, în această perioadă, cel al naturii, ci al drujbelor. Angajații societății Urbis Serv se ocupă de tăierea copacilor considerați periculoși pentru cetățeni. Acțiunea a demarat la sfârșitul săptămânii trecute și va continua până la jumătatea lunii mai. Primarul Constantin Toma spune că toți copacii tăiați vor fi înlocuiți, la toamnă, cu alții tineri. În același context, edilul anunță că Primăria Buzău are câteva proiecte prin care se dorește creșterea suprafețelor împădurite în municipiu. Acțiunea de tăiere a copacilor șubrezi din Parcul…
Detalii