TERMOSCANNERE ȘI TERMOMETRE, ÎN LUPTA CU COVID

Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean de Urgenţă Buzău a fost dotată, zilele trecute, cu un termoscanner care va fi folosit la triajul pacienţilor aflaţi în sala de aşteptare. Camerele video performante au fost instalate la intrarea în secţia UPU, în sala de aşteptare, iar monitorul de control este amplasat în camera de registratură. Aparatul măsoară  pe loc temperatura pentru toate persoanele care trec prin dispozitiv, iar senzorul de alarmă se activează când detectează o temperatură a corpului mai mare de 37 de grade. Prin acest dispozitiv sunt monitorizaţi…

Detalii

MĂSURĂ OPORTUNĂ

dr. angela mazdrag

Montarea unor termoscannere la intrările în zonele aglomerate cum ar fi centrele comerciale sau hypermarketurile ar fi o măsură binevenită pentru a preveni  eventualele infectări cu coronavirus. Precizarea aparține medicului buzoian Angela Mazdrag, preşedinte Patronatul medicilor de familie din România. Angela Mazdrag consideră că o astfel de măsură ar fi oportună, pentru că în acest mod riscul de contaminare cu noul virus s-ar reduce considerabil. Deja la intrările în unele mall-uri din marile orașe ale țării au fost montate astfel de sisteme de măsurare a temperaturii corporale de la distanță.…

Detalii