Consiliul Județean Buzău intenționează ca, pentru viitorul apropiat, să facă demersuri pentru amenajarea unor spaţii de debarcare a călătorilor, pe DJ 203 K, spre exemplu, în localitatea Săpoca. Decizia vine după ce, în repetate rânduri, a fost semnalată, de către cetățeni, lipsa unor alveole pe acest tronson de drum pentru mijloacele de transport în comun, ce sunt necesare staționării. Potrivit Consiliului Judeţean, realizarea acestor decupaje în continuitatea trotuarelor, ca spațiu special amenajat în vederea opririi în siguranță a mijloacelor de transport persoane, nu va afecta poziționarea actualelor staţii. DJ 203…
DetaliiEtichetă: sapoca
29 CAZURI, UN DECES
Un nou salt al numărului de noi cazuri de îmbolnăvire cu coronavirus, în județul Buzău, dar și un alt deces. Este vorba despre pacient de 77 de ani din județul Prahova, care se afla internat în Spitalul de Psihiatrie și pentru Măsuri de Siguranță Săpoca. Pentru că prezenta probleme respiratorii ușoare, bărbatul a fost testat și confirmat cu SARS CoV-2. Ulterior, el a fost transferat pentru consult și tratament la Secția Pneumologie a Spitalului Județean de Urgență Buzău, unde a și decedat. Bărbatul suferea de demență și hipertensiune arterială și…
Detalii